Stormy Daniels: „Este prima dată când mă confrunt direct cu o AMENINȚARE cu moartea”

Publicat: 04 04. 2023, 23:18
Donald Trump și Stormy Daniels / Sursa foto: colaj Hollywoodunlocked.com

Stormy Daniels, actriţa de filme pentru adulţi care susţine că a întreţinut relaţii sexuale cu Donald Trump în 2006, a declarat că a fost ameninţată cu moartea.  Declarațiile au fost făcute cu câteva zile înainte ca fostul lider de la Casa Albă să fie pus sub acuzare într-un caz care vizează banii plătiți de fostul președinte american starului porno.

„L-am văzut dezbrăcat, nu poate fi mai de speriat cu hainele pe el și după aceea ce am trecut cu Avennatti în ianuarie, știți, nu îmi e frică”, a spus ea într-un interviu recent pentru The Times.

Stormy Daniels a spus că se teme pentru viaţa sa.

„Încă mă simt amorțită, încep să se așeze lucrurile acum dar nu într-un sens bun, doar trec prin niște stări pe care le am în ultimele ore.

Toate platformele, social-media în mod evident, ştiți ce spun, precum emailuri și telefoane. Aș spune că numărul de intensitate este aproape același ca prima dată ca și număr. A fost multă agresivitate prima dată, dar acum este cu mult mai multă violență. Prima dată mi-au zis că sunt o profitoare, curvă, târfă – știi, mincinoasă, orice, dar de data asta e: „Te voi ucide!”, a declarat actrița în interviul acordat cotidianului din Marea Britanie.

Ea susține că „nu  îi este frică de el sau de autorităţi, dar e nevoie doar de un suporter nebun care crede că îndeplineşte o misiune de la Dumnezeu sau că protejează democraţia”,.

Donald Trump a fost sub acuzare pentru că ar fi cumpărat tăcerea fostei actriţe porno Stormy Daniels înaintea alegerilor din 2016.

Trump consideră inculparea un act de persecuţie politică împotriva lui şi o încercare de a-i diminua şansele la alegerile prezidenţiale de anul viitor, când el ar dori să candideze din nou.

Cele 34 de capete de acuzare aduse lui Donald Trump

Procurorul districtual Alvin Bragg a făcut publice, marți seara, cele 34 de capete de acuzare aduse lui Donald Trump. Printre altele, el îl acuză pe Trump că a falsificat în mod repetat înregistrări pentru a ascunde infracțiunile comise. Donald Trump a pledat nevinovat la toate capetele de acuzare ce i s-au adus.

Procurorul districtual Alvin Bragg:

„Oamenii din statul New York susțin că Donald J. Trump a falsificat în mod repetat și fraudulos înregistrările de afaceri din New York pentru a ascunde infracțiuni care au ascuns informații dăunătoare publicului care a votat în timpul alegerilor prezidențiale din 2016”;
„Manhattan găzduiește cea mai importantă piață de afaceri din țară. Nu putem permite companiilor din New York să-și manipuleze dosarele pentru a acoperi comportamentul criminal”;
„După cum arată faptele, minciunile dezvăluie un model care încalcă una dintre legile de bază și fundamentale ale afacerilor din New York”, notează Reuters.