Subprefectul județului Timiș, mesaj după masacrul de la Belgrad: ”Bullyingul trebuie stopat din fașă”

Publicat: 04 05. 2023, 12:11
Masacru la o școală din Belgrad / Foto: Profimedia

Atacul armat din Serbia în care și-au pierdut viața opt elevi și un paznic și au fost răniți alți șase elevi și profesoara de istorie, a cutremurat întreaga lume. Adolescentul de 14 ani care a comis crimele înfiorătoare era un elev eminent, însă, potrivit informațiilor apărute în media, copilul fusese supus bullyingului.

În Românial, județul Timiș are cele mai multe permise de port-armă (raportat la populație) din țară. După tragedia din Serbia, subprefectul  de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, spune că la nivelul fiecărei școli/clase profesorii ar trebui să știe ce părinți ai elevilor dețin arme de foc în casă.

”În primul rând, bullyingul trebuie stopat din fașă până când nu duce la explozii de furie sau disperare. Media la purtare ar putea fi calculată la nota de examen pentru admiterea la liceu și bacalaureat. Vedem încă o dată că detectoarele de la intrarea în școli vor fi necesare și trebuie o reglementare în acest sens. Poate că ar trebui să fie cunoscute și toate persoanele care dețin arme de foc în reședința familiei. Cel puțin la nivelul fiecărei școli/clase profesorii ar trebui să știe ce părinți ai elevilor dețin arme de foc în casă. Pot să vă spun că în județul Timiș avem cele mai multe permise de port-armă (raportat la populație) din țară”, a spus Ovidiu Drăgănescu.

Al doilea subprefect de Timiș, profesorul Sorin Ionescu, fostul director al Colegiului Bănățean din Timișoara, a transmis și el un gând despre masacrul de la Belgrad.

”Atunci când auzeam de astfel de evenimente le consideram departe, pe alte continente, în societăți diferite de noi. Iată că realitățile ne contrazic și nimeni nu este ferit, nimeni nu este protejat. Suntem cu toții obligați, dascăli, părinți, autorități să facem front comun, să înțelegem din timp dramele acestor tineri, să îi consiliem și să le dăm o mână de ajutor atunci când nu pot face față tentațiilor vremii.

Este un semnal de alarmă asupra faptului că dezbaterea referitoare la educație nu trebuie să se limiteze la materiile de la bacalaureat ci ele trebuiesc să pună accent pe responsabilizare și responsabilități, pe informare și empatie. În caz contrar astfel de tragedii se pot repeta oriunde, deoarece nimeni nu este protejat, decât daca este educat”, a spus Sorin Ionescu, relatează Adevărul.