Suferință de neimaginat pentru o familie din România. Paul a murit în Italia, zdrobit de o mașină, în timp ce traversa strada
Paul Olivian Damian, un tânăr român de 34 de ani, stabilit în Italia, a murit în seara zilei de joi, 2 octombrie 2025, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa strada via Anagnina din Roma, în zona Morena, unde locuia.
Accidentul s-a produs în jurul orei 22:00, în dreptul numărului civic 259, în apropiere de restaurantul „Gran Sasso”, scrie Il Messagero.
Tânărul român traversa strada, în apropierea trecerii de pietoni, când o mașină, condusă de un bărbat Italian de 38 de ani, l-a izbit violent.
Impactul a fost atât de puternic încât românul a murit pe loc, iar medicii sosiți cu ambulanța la fața locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.
Șoferul, aflat în stare de șoc, s-a oprit pentru a-i acorda ajutor și a fost transportat la spitalul Policlinico di Tor Vergata, unde a fost supus testelor de rigoare pentru substanțe interzise. Potrvit procedurii, riscă acum să fie cercetat pentru omor rutier.
sursa foto: Facebook
Mașina implicată a fost pusă sub sechestru, iar anchetatorii urmează să efectueze o reconstituire cinetică a accidentului, analizând imaginile de pe camerele de supraveghere și urmele de pe carosabil, ca să determine viteza reală a mașinii.
Această tragedie a reaprins furia locuitorilor din zonă, care cer măsuri urgente pentru siguranța pietonilor pe via Anagnina, una dintre arterele cu circulație intense ale Romei de Est.
„Este un drum periculos, se circulă ca nebunii, fără control, mai ales în apropierea trecerilor de pietoni”, a declarat o localnică.
Între timp, familia și apropiații tânărului român se pregătesc să-i îngroape trupul neînsuflețit și deplâng moartea sa.
Autorul recomandă:
Ce sunt „casele la 1 euro” din Italia, de fapt. Cum sunt păcăliți naivii