Suspendarea lui Ion Cristoiu de pe TikTok stârnește reacții internaționale. Mario Nawfal: Un ATAC clar asupra libertății de exprimare

Publicat: 09 04. 2025, 21:26
Actualizat: 10 04. 2025, 10:02

Influencerul Mario Nawfal, cunoscut ca apropiat al mișcării „Make America Great Again” (MAGA) și al lui Elon Musk, a reacționat miercuri, pe platforma X, la suspendarea contului de TikTok al jurnalistului Ion Cristoiu.

„Ion Cristoiu, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din România, a fost suspendat de pe TikTok fără niciun avertisment”, a scris Nawfal pe X, adăugând că acesta „folosea platforma pentru a-și împărtăși opiniile și analizele politice cu peste 100.000 de urmăritori”.

„Unii critici consideră că aceasta face parte dintr-un efort mai amplu de a reduce la tăcere vocile care contestă actuala conducere a României. Suspendarea a declanșat un val de reacții negative, mulți catalogând-o drept un atac clar asupra libertății de exprimare”, a adăugat influencerul.

În Jurnalul video din 9 aprilie 2025, în timp ce a comentat pe tema „Lovitura politică dată de cuplul Nicușor Dan – Ilie Bolojan”, publicistul Ion Cristoiu a fost înștiințat că i-a fost suspendat contul său de TikTok.

Contul de TikTok al publicistului avea 8 milioane de aprecieri și 136.000 de urmăritori.

CITEȘTE ȘI:

Ion Cristoiu: „Mi-au suspendat contul de TikTok. Aveam mai multe avertismente și eu nu știam. O să fac contestație”

Ion Cristoiu, despre interzicerea contului său de TikTok: Dacă pe mine m-au INTERZIS, pe dumneavoastră vă arestează