Sute de blocuri, Spitalul „Marie Curie” și alte instituții din București, fără apă caldă, până sâmbătă. Termoenergetica anunță reparații la rețeaua veche de aproape 40 de ani

Publicat: 03 05. 2022, 13:36
Actualizat: 03 05. 2022, 13:59

Circa 370 de blocuri din Capitală, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” și alte instituții rămân, până sâmbătă, fără apă caldă. Termoenergetica a anunțat, marți, că sunt în curs de desfășurare lucrări de remediere a unei avarii la rețeaua primară DN 800 pe magistrala Berceni, prin înlocuirea unei porțiuni de conductă între Drumul Găzarului și strada Izvorul Rece.

Furnizarea agentului termic pentru apă caldă pentru 33 de puncte termice care alimentează un număr de aproximativ 370 blocuri va fi sistată până sâmbătă, 07 mai 2022, ora 24.00. Se va opri alimentarea cu apă caldă pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii M. S. Curie – Budimex, două instituții și alte cinci spații industriale”, conform unui comunicat al Termenergetica, remis GÂNDUL.

Astfel, va fi efectuat un control al întregii porțiuni de magistrală și vor fi remediate toate defecțiunile care vor fi identificate în urma sectorizării tronsonului.

„Este important de subliniat faptul că din cauza vechimii rețelei de termoficare, pusă in funcțiune în anul 1986, acest gen de operațiuni (control pentru detectarea stării conductei) este imposibil de realizat atunci când rețeaua este în funcțiune”, anunță sursa citată anterior.

Încă din cursul dimineții au fost deja începute manevrele tehnice de golire a conductei și lucrările de reparații. După finalizarea lucrărilor, vor fi efectuate operațiunile de umplere a tronsonului de conductă.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren, menționează reprezentanții instituției.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.

Citește și