Tânăra de 19 din Gorj, ucisă de iubitul gelos, făcuse mai multe plângeri la Poliție. Ce răspuns primea fata, de fiecare dată

Publicat: 16 07. 2021, 11:27
Actualizat: 16 07. 2021, 13:31
FOTO: Observator TV (Antena 1 / Facebook.com)

Ionela, tânără de 19 ani din Gorj, ucisă de iubitul gelos cu nouă lovituri de cuțit, depusese mai multe plângeri împotriva bărbatului în vârstă de 21 de ani, dar i s-ar fi spus că, pentru a se putea face ceva, trebuie prins în flagrant. Ultima plângere fusese depusă acum trei zile, dar începuse încă din luna mai să treacă pragul Poliției.

”Am depus plângere, am spus că este urmărită, ameninţată, ameninţată chiar cu moartea. Nu se poate decât dacă-l prinde-n fapt, asta ni s-a spus. (…) O urmărea consecutiv si poliția nu a făcut niciun efort. Chiar săptămâna trecută i-am schimbat numărul de telefon al copilului ca să nu mai poata să o sune”, a precizat Simona Martin, mama fetei moarte, citată de Observator TV.

După ce s-a despărţit de iubitul său, Ionela a fost urmărită, ameninţată şi terorizată, pentru că bărbatul nu acceptase că, după un an şi jumătate, ea nu vrea să mai fie cu el.

”El, acum 4 luni de zile, intrase într-o depresie. Ce a fost, nu a fost între ei, domne, vedeți ce faceți. Rupeti odată firul”, a declarat Pendus Căldăraru, tatăl băiatului.

În seara zilei de miercuri, 14 iulie, tânărul a găsit-o într-o maşină, în Baia de Fier, împreună cu un prieten. După mai multe şicane în trafic, orbit de gelozie, a scos-o afară şi a înjunghiat-o de mai multe ori. Apoi, fără ca cineva să-l oprească, a urcat-o în maşină şi a gonit spre Târgu-Jiu.

”În jurul orelor 1 – 1 30, în urma apelurilor la 1112, poliţişti din cadrul biroului rutier, au intervenit de urgenţă, au pătruns în curtea locuinţei din Târgu Jiu şi au identificat pe bancheta din spate victima, deja decedată”, a afirmat Cristina Ciobanu, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Lângă maşină, poliţiştii l-au găsit şi pe iubitul Ionelei, principalul suspect în acest caz.

”Nu a dat niciun fel de declaraţie, este într-un şoc emoţional, va fi dus la spital pentru analize. Îi pare foarte rău pentru situaţia creată”, a spus Elvis Belgiu, avocatul tânărului de 21 de ani.

Tânărul de 21 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore iar mâine ar putea fi arestat. Contactaţi de reporterii Observator, reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Gorj (IPJ) Gorj nu au răspuns clar acuzaţiilor familiei victimei. Au anunţat doar că au analizat prima plângere depusă de tânăra de 19 ani, dar nu au luat vreo măsură.