Tánczos Barna: Am reuşit să reducem risipa cu bunuri şi servicii, înregistrând chiar o uşoară scădere-3,9%

Publicat: 27 05. 2025, 19:43
Foto: Facebook / Tanczos Barna

”Cifrele demonstrează că avem o economie capabilă să genereze venituri substanţiale, chiar şi într-o perioadă marcată de provocări” a anunțat, marți,  ministrul de Finanțe, Tánczos Barna. 

România va putea atinge ţintele de deficit asumate doar prin măsuri ferme, prin reducerea cheltuielilor şi crearea unui stat mai suplu, consideră ministrul Tánczos Barna. Într-o postare pe facebook, acesta a detaliat situația economică în care se află România, precum și măsurile urgente care se impun în astfel de situații.

”Execuţia bugetară din primele patru luni ale anului arată că asigurarea surselor de venituri pentru menţinerea ritmului investiţional şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă.
România va putea atinge ţintele de deficit asumate doar prin măsuri ferme, reducerea cheltuielilor şi crearea unui stat mai suplu. În aceste patru luni, veniturile au crescut atât ca valoare, cât şi ca pondere în PIB, ajungând la 200 de miliarde de lei.
În aprilie, veniturile bugetare au fost de 59 de miliarde de lei, cu 16% mai mult faţă de aprilie 2024. Această creştere se datorează inclusiv unei colectări mai bune a TVA-ului”.
Cheltuielile, plata salariilor şi pensiilor, precum şi investiţiile au depășit 32 de miliarde de lei  și au avut un impact major asupra bugetului. Practic, „diferenţa dintre venituri şi cheltuieli a fost de 55,9 miliarde de lei, generând un deficit de 2,95%”.
”În schimb, am reuşit să reducem risipa cu bunuri şi servicii, înregistrând chiar o uşoară scădere de 3,9% a acestora la nivelul bugetului de stat.
Cifrele demonstrează că avem o economie capabilă să genereze venituri substanţiale, chiar şi într-o perioadă marcată de provocări.
Totuşi, este nevoie de un angajament mai ferm pentru pentru atingerea unui echilibru sustenabil între venituri şi cheltuieli.
Noul guvern va trebui să implementeze măsuri de consolidare a veniturilor, concomitent cu o reducere mai semnificativă a cheltuielilor”, a mai scris ministrul Finanţelor.
CITEȘTE ȘI:

Parlamentarii au votat BUGETUL cu 254 de voturi PENTRU și 192 de voturi împotrivă / CIOLACU: Voi ține cu strictețe la reducerea deficitului la 7%

BUGET 2025. Suma pentru investiții, mai mare decât deficitul. Marcel CIOLACU: Avem o veste bună de la ministrul Finanțelor