Târgu Jiu: Un băiat de 13 ani a fost găsit MORT în baie

Publicat: 12 11. 2023, 17:55

Un băiat de 13 ani din Târgu Jiu a fost găsit căzut în baie, în stare de inconștiență, duminică, de către bunicul său, care a sunat la 112, dar echipajul de ambulanță sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul adolescentului, după ce manevrele de resuscitare nu au avut efect.

„La data de 12 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că, l-a găsit pe nepotul său, de 13 ani, căzut în baie, inconştient. Echipajul Serviciului de Ambulanţă Gorj, sosit la faţa locului, a efectuat manevre de resuscitare a băiatului de 13 ani, însă a fost constatat decesul”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Trupul copilului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, mai informează sursa citată.