Tarom: Cursele spre destinații exotice cresc. Zboruri mai multe în Egipt sau Madeira

Publicat: 17 06. 2021, 19:30
FOTO: Facebook.com/Tarom

Numărul de curse charter spre destinaţii exotice, precum Egipt sau Madeira crește, în timp ce numărul de zboruri spre Madrid, Roma sau Atena scade. Noul şef al companiei Tarom, Cătălin Punariu, a declarat pentru A3 că cel puţin şapte asemenea curse vor fi organizate zilnic, iar de luni, la bordul aeronavelor va fi reluat serviciul de catering.

Printre cursele charter care vor fi organizate zilnic se numără destinații spre Antalya, Hurghada, Rhodos, Mombasa, Skiathos şi Zakynthos.

Cele sapte zboruri  ar trebui să aducă în conturile acesteia peste 50 de milioane de dolari până la final de an.

În 2019, TAROM a încasat din acelaşi tip de zboruri doar 15 milioane de dolari. Tarom are tot mai puţine curse aeriene spre destinaţii ca Roma, Madrid sau Atena, pentru că cerere este scăzută.

„Din păcate, toate restricţiile pe care ni le-a impus această situaţie cu pandemia, au fost dezastruoase pentru unele destinaţii. Vă dau un exemplu, Londra a fost în lockdown foarte mult timp şi din păcate, acest lucru ne-a afectat şi pe noi, pentru că oamenii nu au fost dispuşi să călătorească, în condiţiile în care ar fi fost băgaţi în carantină. Grecia e acoperită acum prin curse charter. Surprinzător, destinaţia Atena nu este atât de mult cerută”.

Cătălin Prunariu a declarat că a dispus că serviciul de servire a mesei la bord să fie reluat de luni.

„Avem aviz de la Ministerul Sănătăţii că putem reîncepe acest serviciu cu respectarea normelor DSP. Mie mi se pare aberant să zbori la business şi să primeşti doar o apă plată. Aşa a fost pe perioada pandemiei”, a spus Cătălin Prunariu, director general al TAROM.

Doar în prima jumătate a acestui an, compania a acumulat pierderi estimate la 100 de milioane de lei.

Citește și: TAROM reacționează la criza cauzată de noul coronavirus: Săptămână de lucru de 4 zile