Tatăl unei tinere care a murit în INCENDIUL de la Ferma Dacilor a mărturisit anchetatorilor că nu știa că fata sa e acolo: „M-a sunat soția”

Publicat: 26 12. 2023, 21:57

Tatăl unei tinere care a murit în incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor a fost audiat marți seara de către polițiștii din Mizil. Bărbatul a mărturisit că nici nu știa că fiica sa se afla în acea cabană și că a aflat de la soție că ar putea fi printre victime. 

Incendiul devastator de la pensiunea din județul Prahova s-a soldat cu 6 morți, iar două persoane sunt încă date dispărute și căutate de autorități. Prefectul județului Prahova, Virgiliu Nanu, a precizat că șansele ca aceștia să fie găsiți în viață sunt minime.

„Noi nu ne așteptam la așa ceva. Noi nu știam de posibilitatea de petrecere a timpului liber al fetei în locația respectivă. Sunt tatăl unei fete decedate. Am dat declarație (la poliție, n.r.) dacă știm mai multe – ce s-a întâmplat în timpul nopții sau dimineții. Eu am fost sunat de soție la prânz, că nu mai răspunde fata și să venim încoace, că e posibil să fie printre victime. Din ce am înțeles este, dar nu știm ce cadavre au scos. asta în funcție de ADN”, a mărturisit tatăl fetei care s-ar afla printre victime la Digi24.

Printre tinerii care și-au pierdut viața în incendiu se numără Adrian Mateescu (22 ani), Anitei Nițescu (22 ani), Vlad Băiceanu (21 ani), Victor Dinicu (11 ani). Bilanțul tragic este completat de bodyguardul Lucian Ene, zis Pif (48 ani), care s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva copiii, și doi dintre fiii săi, Luca și Petru Ene. Bărbatul era chiar unul dintre finii lui Cornel Dinicu și, în același timp un personaj cunoscut atât în lumea agenților de pază care se ocupă de securitate în cluburile de lux din Capitală, cât și în lumea interlopă, așa cum Gândul a scris în exclusivitate AICI.

Potrivit surselor GÂNDUL, tinerii participau la o petrecere a fiului lui Cornel Dinicu, organizată într-o mansardă – practic niște spatii de cazare amenajate impropriu deasupra restaurantului din pensiunea Ferma Dacilor.

Tragedia s-a petrecut în județul Prahova, în a doua zi de Crăciun. „Ferma Dacilor”, o pensiune din Gura Vadului, s-a făcut scrum marți dimineața. Șase persoane au murit, iar alte 2 persoane sunt date dispărute și căutate de autorități. În momentul izbucnirii flăcărilor, în pensiune se aflau 26 persoane care au participat la o petrecere. 18 au reușit să se evacueze la timp. Două persoane, un copil și un adult, au fost rănite. Clădirea nu avea autorizație de incendiu, iar în anul 2019 au fost făcute verificări, moment în care s-au găsit mai multe nereguli și s-au dat 6 avertismente.