Tentativă de sinucidere la un liceu din Gorj. O elevă s-a aruncat de la geamul sălii de clasă

Publicat: 17 01. 2022, 11:16
Actualizat: 17 01. 2022, 11:18
FOTO - caracter ilustrativ: Facebook

O elevă de 15 ani din județul Gorj a sărit de pe pervazul sălii de clasă unde învață, după ce, anterior, a spus că vrea să să se sinucidă.

„În urmă cu puțin timp, am fost sesizați cu privire la faptul ca o elevă, de 15 ani, din comuna Bălești, s-ar afla pe pervazul sălii de clasă și amenință că se sinucide”, a transmis Poliția Gorj.

Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu și Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat la fața locului, constatând faptul că o elevă de 15 ani, din comuna Bălești, a sărit de pe pervazul ferestei de la etajul I, după care a revenit în sala de clasă.

„A fost investigată de echipajul medical prezent la fața locului, constatându-se ca eleva nu a suferit leziuni”, a mai transmis sursa citată.

S-a solicitat sprijinul DGASPC Gorj pentru consiliere.