Teoriile conspirației din SUA, mai puternice decât campaniile de vaccinare din Europa. Cazul României | VIDEO

Publicat: 02 12. 2021, 09:24
Actualizat: 02 12. 2021, 12:09
De ce cred oamenii în teoriile conspirației?

Teoriile conspirației referitoare la pandemie, care au luat naștere în SUA, s-au dovedit a fi mai puternice decât campaniile de vaccinare din Europa.

Oamenii, mai ales cei din Estul continentului, au căzut pradă informațiilor atribuite unor oameni influenți din America și au strigat, sus și tare, că nu vor să se vaccineze, că noul coronavirus nu există sau că nu vor să respecte restricțiile impuse de autorități.

Fenomenul nu a ocolit România, iar acest lucru s-a reflectat în apariția celui de-al patrulea val al pandemiei și în explozia numărului de noi cazuri ce au copleșit sistemul medical.

„Chiar dacă România este membră a UE și are acces la vaccin, doar 40% din populație a primit prima doză de ser, comparativ cu restul Uniunii, unde circa 70% dintre locuitori s-au vaccinat cu prima doză”, notează jurnaliștii de la NBC News.

Iar aceste cifre sunt doar rezultatul unor teorii ale conspirației ce au venit din SUA, chiar la începutul pandemiei.

„În România, se spunea că există leacuri miraculoase, că există tratamente care sunt ascunse de autorități. Ceea ce se întâmplă în America are o influență imensă asupra a ceea ce se întâmplă în întreaga lume. Dacă în România spui că informația vine din SUA, acel lucru este imediat credibil”, a spus Alina Bârgăoanu, decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SSNSPA).

Teoriile conspirației care au luat naștere în America s-au răspândit cu repeziciune în întreaga lume, cu ajutorul rețelelor de socializare.

„Există anumiți influenceri, cum ar fi Roberto Malone, care se autointitulează inventatorul vaccinului cu ARN mesager, sau Robert Kennedy. Acestea sunt figuri globale care au multă credibilitate în România”, a adăugat expertul în comunicare.