Thuma, principalul opozant al lui Bolojan din PNL, după răsturnarea guvernului: „PNL nu pleacă nicăieri”
Președintele PNL Ilfov, Hubert Thuma a reacționat pe contul său de Facebook după votul moțiunii de cenzură prin care Guvernul Bolojan a picat. Acesta a dat asigurări că PNL nu va pleca, iar colaborarea cu restul insituțiilor importanta va continua, inclusiv cu Președintele României.
„Votul de astăzi nu schimbă realitatea în care se află România”
În prima parte a mesajului, Hubert Thuma a evidențiat faptul că ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament nu este o rezolvare a problemelor românilor. El a evidențiat faptul că partidul PNL nu va pleca nicăieri, iar faptul că liberalii și-au asumat guvernarea într-o perioada grea îl face să creadă că drumul trebuie continuat.
„Votul de astăzi nu schimbă realitatea în care se află România. Problemele rămân aceleași și tot aceleași rămân și soluțiile. Nu cred că cineva are motive să sărbătorească ce s-a întâmplat azi în Parlament. O moțiune câștigată nu plătește facturile românilor, nu deblochează un singur proiect din PNRR, nu aduce o investiție în plus și nu rezolvă nicio nedreptate resimțită de oameni. Ce face, în schimb, este să prelungească o incertitudine pe care România nu și-o permite. PNL nu pleacă nicăieri. Ne-am asumat guvernarea într-un moment greu, am început reforme pe care alții le-au amânat ani la rând, am readus seriozitatea în relația cu instituțiile europene și am pus țara pe un drum corect. Acest drum trebuie continuat. Munca începută pe reformă administrativă, pe disciplină bugetară, pe absorbția fondurilor europene, pe respectarea angajamentelor asumate nu se oprește pentru că s-a votat o moțiune. Continuă”, a punctat Hubert Thuma.
Propun să nu transformăm un moment politic într-o criză de stat
Hubert Thuma a mai precizat că PNL își va exercita în continuare rolul alături de Președintele României, iar respectul față de români va prima. El a pus accent pe stabilitatea țării care, din punctul său de vedere, se construiește din colaborarea instituțiilor care răspund în fața cetățenilor.
„Le spun direct românilor: Vă datorăm respect. Respect înseamnă să nu vă mințim că există soluții ușoare. Respect înseamnă să ducem la capăt ce am promis, nu să fugim când devine incomod. Respect înseamnă să punem țara înaintea calculelor de partid și exact asta am făcut, exact asta vom face. Vreau să fie limpede și un alt lucru: PNL își va exercita rolul în deplină colaborare cu Președintele României. Stabilitatea acestei țări nu se construiește din declarații, ci din lucrul împreună al instituțiilor care răspund în fața românilor. Vom susține fiecare pas care apără interesul național, parcursul european al României și încrederea partenerilor noștri. Propun să nu transformăm un moment politic într-o criză de stat. Cei care au ales calea moțiunii și-au asumat o responsabilitate, noi ne-o asumăm pe a noastră: Să muncim mai departe, cu seriozitate, pentru o Românie care merge înainte. Locul PNL este acolo unde se iau decizii pentru români. Acolo vom fi. Astăzi, mâine și în perioada care urmează”, a mai punctat Hubert Thuma.
Recomandările autorului: