Tot ce trebuie să știi despre Târgul de Crăciun de la Viena – de la cât costă un pahar de vin fiert la ce este musai să mănânci în Austria

Publicat: 03 12. 2022, 15:46
Sursa FOTO: Twitter

Pentru mulți români, Târgul de Crăciun de la Viena este cea mai așteptată destinație a sezonului de iarnă, locul ideal în care să-ți reîncarci bateriile după un an de muncă. Cine alege să meargă la cel mai faimos târg din Europa trebuie să țină cont de aceste sfaturi care îi vor face excursia mai ușoară și, în mod cert, mai plăcută.

Multe sunt ponturile pentru Târgul de Crăciun de la Viena, iar pe cele mai importante le regăsiți în acest articol.

Ponturi pentru românii care vizitează Târgul de Crăciun de la Viena

Astfel, cine vrea să cumpere un pahar de vin fiert (glühwein) trebuie să plătească 8 euro. Dar, atenție, jumătate din preț îl reprezintă garanția pentru cana în care primiți vinul. Cine nu vrea să păstreze ca amintire o cană de la Târgul de Crăciun vienez poate returna recipientul și va primi banii înapoi 4 euro, garanția, informează utv.ro.

De asemenea, este bine de știut…

  1. Târgul de Crăciun de la Viena este deschis și în weekenduri, având programul 11:00 – 21:00;
  2. Trebuie bani cash deoarece nu toate unitățile economice (căsuțele tematice) acceptă plata cu cardul!;
  3. În Viena, vremea este destul de rece și asta și din cauza unui vânt care suflă cu putere. Chiar dacă aplicația de pe telefon anunță că vor fi 16 grade Celsius, nu strică să aveți pe voi haine groase;
  4. Prețul gustărilor la Târgul de Crăciun variază între 4 si 8 euro. Puteți alege dintre gogoși, langoși, supă de gulaș în bol de pâine, cartofi copti, cârnați, ba se găsesc și creveți. De exemplu, faimoșii cartofi umpluți au prețuri între 6 și 9 Euro, iar un wurst vienez poate costa și 6 Euro;
  5. Suvenirurile încep de la 3 euro și sunt, marea lor majoritate, produse autentice, handmade;
  6. În zilele de vineri, sâmbătă și duminică se țin spectacole de colinde susținute de coruri internaționale, iar accesul este gratuit;
  7. Primăria din Viena le oferă celor mici posibilitatea să se distreze descoperind tainele prepării fursecurilor. Lecțiile au loc chiar în sediul instituției.