Tragedia într-o comună ieșeană: O fetiță de 11 ani a murit după ora de sport

Publicat: 15 12. 2021, 11:43
Foto caracter ilustrativ

O fetiță de 11 ani a murit după ora de sport din școala aflată în comuna Butea din județul Iași.

Primarul comunei Butea susține că fetița de 11 ani nu ar fi avut probleme de sănătate și nici nu depusese efort la ora de sport.

Fetiței i s-a făcut rău și a leșinat sub privirile îngrozite ale martorilor.

Polițiștii au demarat o anchetă în această tragedia, iar trupul fetei a fost dus la IML pentru a fi efectuată necropsia și a se stabili cu exactitate cauza decesului.

”La data de 14 decembrie, am fost sesizați despre faptul că o minoră din comună Butea a leșinat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificată minoră, ulterior fiind constatat decesul acesteia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au precizat reprezentanții IPJ Iași, conform BZI.ro.

”Fata, probabil, avea nişte probleme de sănătate nedescoperite. A fost resuscitată peste o oră, insă din păcate nu s-a mai putut face nimic. Din câte am înţeles, ar fi decedat după ora de sport când se îndrepta spre casă. Din ce am discutat cu reprezentanţii şcolii, se pare că nu ar fi făcut niciun efort fizic la ora respectivă, deci nu putem vorbi despre o moarte cauzată de practicarea sportului la scoală.

Aşteptăm rezultatele pentru a vedea ce s-a întâmplat cu exactitate în cursul zilei de ieri. Noi vom sprijini familia cu tot este nevoie. Este o tragedie în prag de sărbători. Condoleanţe părinţilor îndoliaţi. a declarat Anton Anti, primarul comunei Butea.