Tragedie cumplită în Vaslui. Un bărbat de 47 de ani a pierit STRIVIT de un copac în timp ce încerca să-l taie

Publicat: 02 04. 2024, 08:58

Un tragic accident s-a produs luni în localitatea Chițoc din județul Vaslui, soldat cu moartea unui bărbat în vârstă de 47 de ani.

Bărbatul și-a găsit sfârșitul strivit chiar de copacul pe care încerca să-l taie.

Un echipaj SMURD s-a deplasat de urgență la fața locului. Medicii au intervenit pentru a efectua manevre de resuscitare, însă eforturile au fost în zadar.

Bărbatul a fost declarat decedat, iar corpul său a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru efectuarea necropsiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, Oana Șopu, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată despre accident prin apelul la numărul de urgență 112.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment și pentru a dispune măsurile legale corespunzătoare, potrivit B1TV.