Tragedie pentru Barry Gibb de la Bee Gees! Nepoata artistului a fost găsită moartă în casă

Publicat: 23 04. 2021, 22:57
Actualizat: 23 04. 2021, 22:58

Nepoata lui Barry Gibb, component al legendarei trupe Bee Gees, a fost găsită moartă, cu câinele la căpătâi. Familia îndurerată vorbește despre „fata minunată” Bernice și se teme că nu o va putea înmormânta creștinește, din cauza pandemiei, scrie Daily Mail.

Joi, Bernice Gibb Rhoades, în vârstă de 56 de ani, cunoscută drept Beri, a fost găsită moartă în casa ei din Las Vegas. Cel care a făcut descoperire teribilă a fost chiar soțul femeii, Chino.

Beri, infarct după a doua doză de Pfizer

Familia a declarat că Beri a murit în urma unui infarct, la câteva zile după ce a făcut rapelul cu vaccinul anti-COVID Pfizer.

Moartea lui Beri este ultima tragedie dintr-un lung șir care a lovit trupa Bee Gees, devenită celebră pentru hituri precum „Saturday Night Fever”, de pe soundtrack-ul legendar al filmului legendar cu John Travolta.

Andy, fratele mai mic al lui Barry, care a avut o relație cu actrița Victoria Principal din serialul „Dallas”, după ce a divorțat de prima lui soție, Kim, a murit în 1988, din cauza consumului de cocaină. Acesta de abia împlinise vârsta de 30 de ani.

Maurice, un fost alcoolic, a murit în 2003, la 53 de ani, în urma unor complicații intestinale, care au dus la un atac de cord.

Fratele geamăn al lui Maurice, Robin, a decedat în 2012 în urma unor probleme renale, la 62 de ani.

Managerul trupei Bee Gees a murit la vârsta de 81 de ani

Mogulul muzical australian Robert Stigwood, care a fost managerul formației Bee Gees și al artistului Eric Clapton, a decedat la vârsta de 81 de ani, în anul 2016. Anunțul privind decesul lui Robert Stigwood a fost făcut pe rețeaua de socializare Facebook de Spencer Gibb, fiul artistului Robin Gibb, membru al trupei Bee Gees. „Vă dau o veste tristă. Nașul meu și managerul familiei mele pentru o vreme îndelungată, Robert Stigwood, a încetat din viață”, a scris acesta.