Trei membri ai unei familii au murit la doar câteva zile distanță. Doi dintre decedați erau vaccinați

Publicat: 20 10. 2021, 11:51
Actualizat: 20 10. 2021, 13:16

Tatăl și un cuplu din Calafat, infectați cu COVID-19, au murit la doar câteva zile distanță. O femeie, în vârstă de 45 de ani, și socrul ei, în vârstă de 69 de ani, erau vaccinați cu ambele doze și prezentau comorbidități. Soțul femeii, în vârstă de 43 de ani, nevaccinat și fără comorbidități, a pierdut, de asemenea, lupta cu virusul.

Informaţia a fost confirmată de către primarul oraşului.

„Este adevărat. Soţul şi soţia au murit la diferenţă de o zi, iar peste câteva zile a murit şi tatăl bărbatului. Toţi de Covid. A rămas doar cea bătrână din toată familia. Tatăl avea peste 60 de ani şi era bolnav, avea nişte afecţiuni. Fiul său şi nora aveau în jur de 40 de ani”, a spus Dorel Mituleţu, edilul din Calafat.

Două persoane dintre persoanele decedate erau vaccinate

Femeia, în vârstă de 45 de ani, suferea de o boală autoimună şi era pensionată pe caz de boală. Aceasta fusese imunizată cu ambele doze ale vaccinului împotriva coronavirusului. Cu toate acestea, a fost prima confirmată cu coronavirus și prima din familie care și-a pierdut viața, la spitalul din Leamna.

Cei doi soţi nu aveau copii. Tatăl bărbatului a decedat la câteva zile distanţă, chiar în ziua când împlinea 69 de ani, conform reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială. Acesta era vaccinat cu ambele doze, prezenta comorbidități si a murit la Spitalul Calafat.

Soțul femeii, în vârstă de 43 de ani, nevaccinat și fără comorbidități, a pierdut lupta cu virusul acasă.

Tată, mamă și fiu, morți în aceeași zi de COVID

O întreagă familie din Giurgiu, infectată cu COVID-19, a murit în aceeași zi. Singura cunoscută cu comorbitități era mama, în vârstă de 65 de ani, care la internare a prezentat obezitate de gradul trei, spun surse medicale pentru Gândul.

Singura cunoscută cu comorbitități era mama, în vârstă de 65 de ani, care la internare a prezentat obezitate grad III, diabet insulino-dependent, afecțiune greu de ținut sub control. Din păcate, pentru niciunul nu s-a mai putut face nimic, infecția cu SARS-COV-2, fiind mult prea agresivă pentru ei. Niciunul dintre cei trei nu era vaccinat, mai spun sursele medicale.