Trenurile dintre Mogoșoaia și Aeroportul Henri Coandă, suspendate temporar. CFR repară o defecțiune la infrastructură
Circulația trenurilor pe ruta Mogoșoaia – Aeroportul Internațional Henri Coandă este întreruptă temporar luni, după apariția unei defecțiuni la un aparat de cale din stația Mogoșoaia, a anunțat CFR.
Lucrările pentru remedierea problemei la aparatul de cale nr. 5R au început luni, la ora 11:40, în zona administrată de Sucursala Regională de Căi Ferate București. Personalul specializat intervine pentru repararea instalației și pentru efectuarea verificărilor tehnice necesare.
Aparatul de cale este prevăzut cu un sistem de înzăvorâre Spherolock, care are rolul de a fixa și menține în poziție sigură acele schimbătorului de cale.
Linia ar urma să fie redeschisă la ora 13:00
Potrivit estimărilor CFR, circulația feroviară între Mogoșoaia și Aeroportul Henri Coandă ar urma să fie reluată în jurul orei 13:00. Termenul depinde însă de evoluția intervenției și de rezultatele verificărilor efectuate după finalizarea reparațiilor.
În perioada în care linia este închisă, vor fi anulate două perechi de trenuri. Este vorba despre trenurile R-M 7923 și R-M 7924, operate de CFR Călători, și R-E 10113 și R-E 10114, operate de Transferoviar Călători.