TRUCUL prin care vânzătorii ascund creșterea prețurilor. Nici nu ne dăm seama!

Publicat: 13 06. 2023, 22:23
Actualizat: 13 06. 2023, 22:24
Supermarket - Sursa foto - Caracter ilustrativ: Envato

Inflaţia a scăzut la 10,6%, însă produsele de bază sunt de câteva ori mai scumpe, preţurile acestora continuând să crească într-un ritm accelerat. Puterea de cumpărare scade zi de zi, în contextul în care salariul mediu a crescut, luna trecută, cu doar 10 lei.

Potrivit Observator TV, alimentele sunt cele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu peste 18 %. Dintre acestea, cel mai mult s-a scumpit zahărul, preţul acestuia crescând cu aproape 60 de procente.

Untul şi ouăle s-au scumpit și ele cu peste 30 de procente. La fel și fructele sau brânza, care sunt mai scumpe cu 29%, în timp ce pâinea şi carnea s-au scumpit cu 15 %.

Comercianţii „ascund”, însă, inflaţia prin scăderea gramajului la unele produse, potrivit sursei citate.

„Am putea începe cu pâinea. Chiar dacă preţul a rămas acelaşi, scade puţin gramajul. Un 10 grame. Se observă lucrul ăsta şi la produse lactate, la litrul de lapte, la sticluţa de kefir, iaurt. Dacă citim cu atenţie gramajul, dar este foarte greu să ne dăm seama”, a precizat Dragoș Frumosu, președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară – SINDALIMENTA.