Turiști români respinși, din nou, la intrarea în Mexic, după ce au plătit 4.500 de euro pentru un sejur: „Tot ce însemna România era tras pe dreapta”

Publicat: 21 12. 2022, 21:47
Percheziții DNA la Aeroportul Otopeni privind contractele de închiriere a unor spații comerciale/ Foto cu caracter ilustrativ

Un cuplu de români care a platit 4.500 de euro pentru un sejur în Mexic și-a ratat vacanța după ce ambii parteneri  au fost întorși însă din aeroport și trimiși acasă fără nicio explicație. Cei doi susțin că numai conaționalilor noștri nu le-a fost dat voie să intre pe teritoriul mexican.

Vacanța, care ar fi trebuit să fie una de vis, s-a transformat în una de coșmar, pentru doi români. Aceștia și-au cumpărat o vacanță de 8 zile în Mexic, prin agenție, însă, au ajuns doar până în aeroport.

„Toate bune și frumoase până să aterizăm pe aeroportul din Cancun. Pe tunelul care leagă avionul de aeroport, o persoană ne-a spus să scoatem pașapoartele la vedere. La capătul tunelului, alte trei persoane făceau triajul, în funcție de naționalitate. Tot ce însemna România era tras pe dreapta în șir indian. Ne-au confiscat pașapoartele și telefoanele mobile. Aveam toate actele doveditoare ale vacanței: bilete dus-întors, cazare, transfer… totul tradus în spaniolă, ca să nu fie probleme. Momentele de panică au început când li s-a spus că sunt probleme cu actele”, spune unul dintre turiști, potrivit digi24.ro.

Cetățenii români sunt sfătuți să folosească operatori turistici acreditaţi atunci când își planifică o călătorie în acest stat și să nu se îndepărteze de grupul turistic din care fac parte, respectând anunţurile sau recomandările autorităţilor locale. Anul trecut, zeci de turiști români au rămas blocați pe un aeroport din Mexic, pentru că nu le-a fost permis accesul în țară.

„Nici măcar nu au sunat la hotel să verifice dacă suntem cazați acolo”

Românii spun că s-au simțit umiliți, așa cum nu au pățit-o în niciun alt stat.

„Nici măcar nu au sunat la hotel să verifice dacă suntem cazați acolo sau nu. Să ne trezim apoi că ne bagă într-o cameră, unde erau alte persoane cu copii mici, care erau sechestrate acolo de câteva zile. Apoi, în decurs de 10 minute, după ce ne-au făcut poze la documente și fără să ne dea vreo explicație sau vreun act oficial cu motivul refuzului… să ne trezim flancați de 5 polițiști mexicani cu mâinile pe pistoalele din dotare cum ne escortează înapoi în avion și ne trimit acasă înapoi cu avionul cu care am venit.

Pașapoartele noastre au fost înmânate comandantului aeronavei de către agenții vamali mexicani, care, la rândul lui le-a înmânat polițiștilor spanioli care ne așteptau la destinație în Madrid. Aceștia ne au spus că mexicanii au o problemă cu românii, că ar fi fost plătit statul mexican de guvernul Statelor Unite să nu mai primească români, deoarece foarte mulți de etnie romă ajung în Mexic și emigrează în SUA cu vaporul”, povestește un alt turist.

Precizările Ministerului de Afaceri Externe

Ministerul Afacerilor Externe a emis recent o avertizare de călătorie. MAE spune că recomandă evitarea regiunilor de frontieră.

MAE precizează, pentru stirileprotv.ro, că în perioada 19-20 decembrie 2022, Ambasada României la Ciudad de Mexico a primit o serie de solicitări de asistență consulară din partea unor cetățeni români cărora nu le-a fost permisă intrarea în Statele Unite Mexicane, la sosirea pe aeroporturile din Mexico City și Cancun. În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile mexicane în vederea obținerii unor informații cu privire la situația cetățenilor români și motivele refuzului accesului pe teritoriul mexican. În toate cazurile semnalate misiunii diplomatice, personalul consular a întreprins măsuri pe multiple canale, inclusiv în scris, prin corespondență diplomatică, pentru clarificarea situației.

Potrivit datelor preliminare comunicate de autoritățile mexicane cu competențe în domeniul migrației, deciziile de interzicere a accesului pe teritoriul mexican au fost adoptate atât pe baza răspunsurilor cetățenilor români la interviul realizat la sosire (inadvertențe în declarații cu ocazia interviului în fața ofițerului de imigrări; scopul călătoriei nu ar fi fost justificat corespunzător), cât și ca urmare a identificării unor alerte în bazele de date la verificarea documentelor de călătorie prezentate de persoanele în cauză.

Chiar dacă misiunile diplomatice și consulare nu au competențe în a solicita schimbarea deciziilor autorităților din statele de reședință, Ambasada României la Ciudad de Mexico a semnalat deja situația Ministerului Afacerilor Externe mexican, exprimându-și nemulțumirea și subliniind importanța ca astfel de decizii să fie fundamentate solid și implementate cu respectarea strictă a drepturilor cetățenilor români.