Un adolescent de 16 ani din Vaslui și-a ucis vecinul, a dat foc cadavrului și a mers imediat după crimă la ghicitoarea din sat. Ce voia să afle
Caz tulburător în județul Vaslui. Un adolescent în vârstă de 16 ani și-a omorât cu cruzime vecinul și i-a abandonat cadavrul într-un șanț, după care a mers la o ghicitoare din sat pentru a afla dacă va fi sau nu prins de Poliție, relatează Vremea Nouă.
Potrivit sursei citate, adolescentul din Bunești-Averești era cunoscut în zonă încă de la vârsta de 12 ani, perioadă în care manifesta un comportament deviant și intra peste bătrâni în case pentru a le fura obiectele de valoare. De la furt până la crimă se pare că au fost doar câțiva pași.
Caz șocant în Vaslui. Și-a ucis vecinul, a dat foc cadvrului și a mers la ghicitoare să afle dacă va fi prins de polițiști
Scene șocante în Vaslui. Un adolescent și-a omorât vecinul, după care s-a dus la ghicitoarea din sat să alte dacă Poliția va
Potrivit anchetatorilor, Gabriel și Lucian au petrecut împreună seara de luni la un grătar, iar, după ce petrecerea s-a încheiat, cei doi ar fi ales să plece împreună. Pe drum, în întuneric, Gabriel l-a atacat pe vecinul său, l-a lovit în cap și peste față, iar victima nu ar fi avut timp de reacție. Criminalul l-a împins mai apoi într-un șanț și a fugit de la locul faptei. Anchetatorii susțin că adolescentul s-ar fi întors la locul faptei pentru a șterge urmele și pentru a da foc cadavrului.
Potrivit sursei citate, acesta a renunțat la ideea incendierii cadavrului, gândindu-se că flăcările le-ar putea atrage atenția vecinilor din sat. Totuși, aflat într-o stare de panică, băiatul a decis să facă un gest neașteptat: s-a dus la ghicitoarea din sat, vrând să afle dacă Poliția va afla că el este autorul faptei, însă nu a stat prea mult timp în casa bătrânei, căci polițiștii descoperiseră deja cadavrul și erau pe urmele sale.
Potrivit anchetatorilor, cadavrul victimei a fost descoperit chiar de tatăl lui Gabriel, cel în curtea căruia cei doi petrecuseră cu câteva ore înainte, care a ales să alerteze autoritățile.
Prim-procurorul Ingrid Botezatu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, a transmis un comunicat oficial cu privire la acest caz extrem de grav: „Pe fondul unui conflict spontan între cei doi, inculpatul a început să lovească victima cu pumnii și cu picioarele în zona capului, iar după ce a doborât-o la pământ, a continuat să o lovească în momentul în care aceasta era inconștientă. Ulterior, gândindu-se că, dacă și-ar reveni, victima l-ar putea denunța la poliție, inculpatul a revenit la locul agresiunii și a dat foc hainelor victimei, cu scopul de a șterge orice urmă a agresiunii anterioare. În acest moment, procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui fac cercetări pentru omor calificat, cu reținerea agravantei prin cruzimi. Inculpatul a fost reținut și va fi prezentat judecătorului de la Tribunalul Vaslui cu propunere de arestare preventivă”, a precizat prim-procurorul Ingrid Botezatu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
AUTORUL RECOMANDĂ