Un balcon s-a desprins și a căzut peste o femeie, într-un bloc din Drobeta Turnu Severin

Publicat: 18 07. 2022, 22:31
Actualizat: 18 07. 2022, 22:32
FOTO - ISU Mehedinți

O femeie a fost rănită, luni după-amiază, de un balcon desprins de la etajul 2 al unui bloc din Drobeta Turnu Severin, în județul Mehedinți.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), pompierii au scos femeia aflată la etajul 1, lovită de balconul locuinței de deasupra sa.

Victima, conștientă și cooperantă, a suferit răni la cap și la un braț. Ea a fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) sosit de urgență la fața locului, care ulterior a transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale.