Un belgian mutilat pe viață într-un accident auto a fost despăgubit după 23 de ani. A devenit milionar
Un belgian, victima unui accident auto groaznic în 2002, după ce mașina sa a căzut într-o groapă adâncă de 45 de centimetri pe drumul E19 și a luat foc, va primi despăgubiri de peste 3,28 milioane de euro de la administrația regională, valonă în acest caz. După două decenii de procese, instanța a stabilit că bărbatul, acum în vârstă de 45 de ani și grav marcat pe viață în urma accidentului, suferă o incapacitate permanentă de 100%.
Pe 19 iunie 2002, în jurul orei 22.00, un tânăr de 22 de ani din Dilbeek circula pe E19, dinspre Nivelles către Mons, în regiunea valonă, Belgia. În zona unui șantier, Volkswagenul Golf pe care îl conducea a căzut într-un „groapă adâncă de 45 de centimetri”, iar mașina a luat foc.
Accidentul s-a produs la nivelul localității Saint-Ghislain, într-un sector unde lucrările de asfaltare erau slab sau insuficient semnalizate, potrivit relatării publicației dhnet.be. Un alt șofer a reușit să oprească și să îl ajute pe tânăr să iasă din mașina în flăcări. De aici a început un lung proces de evaluare a responsabilităților și de despăgubire.
Primul verdict, după 16 ani
Cazul a ajuns în fața tribunalului civil din Bruxelles, unde s-a discutat rolul firmei de construcții, al societății responsabile cu semnalizarea, al regiunii valone și al conducătorului auto, despre care s-a considerat că nu ar fi trebuit să se abată de la traiectorie.
Dezbaterile au fost susținute de expertize și contraexpertize. În 2018, după șaisprezece ani de procese, instanța a stabilit responsabilități parțiale: 20% pentru șofer și restul pentru regiunea valonă, care a fost condamnată să îi plătească victimei 2.127.157 de euro.
La scurt timp după pronunțare, avocații au descoperit o neregulă de procedură: unul dintre cei trei magistrați ai completului, indisponibil la momentul deciziei, fusese înlocuit fără desemnarea oficială a președintelui tribunalului. Astfel, verdictul a fost anulat pentru viciu de formă, iar dosarul a fost mutat la tribunalul din Nivelles.
Decizia finală: 100% incapacitate permanentă
Ajuns din nou în fața instanței, cazul a vizat stabilirea gradului de incapacitate: 100%, cerut de victimă, sau 70%, procent susținut de regiunea valonă și sprijinit de o expertiză. Avocatul victimei, Jean-Paul Tieleman, a argumentat că, deși au trecut 23 de ani, starea clientului său nu s-a îmbunătățit.
Acesta, acum în vârstă de 45 de ani, „trăiește un infern zi de zi”. În fața instanței au fost citate fragmente din rapoartele de expertiză: „Incontinență anală. Incontinență urinară (la strănut). Dificultăți invalidante legate de utilizarea cateterului (orice manevră incorectă are ca rezultat leziuni și sângerări). Dureri majore la nivelul articulațiilor sacro-iliace, precum și în regiunea vertebrală lombosacrală și toracică. Durerea este agravată de menținerea unei poziții fixe, precum și de mersul prelungit”.
Pentru avocat, o incapacitate de doar 70% era imposibil de susținut, având în vedere amploarea consecințelor fizice și economice.
Recomandarea autorului: DESPĂGUBIRI de peste 4.000.000 de lei pentru șoferii implicați în accidente cu animale pe drumuri fără indicatoare. Cine este de vină