Un cadru medical de la Spitalul Polizu din București a încercat să se SINUCIDĂ cu o armă de tip airsoft

Publicat: 11 05. 2023, 19:08
Actualizat: 11 05. 2023, 19:41
Sursa FOTO: pxhere,com/ Caracter ilustrativ

Un cadru medical de la Spitalul Polizu din Capitală a încercat să-și pună capăt zilelor folosind o armă airsoft.  Potrivit primelor informații, medicul suferea de depresie.

Familia bărbatului a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat că bărbatul în vârstă de 59 de ani s-a împușcat cu o armă tip airsoft cu bile de cauciuc, deținută legal. La faţa locului a ajuns o ambulanță cu medic și un echipaj SMURD care i-au acordat îngrijiri medicale și a fost transportat de urgență la Spitalul Elias, unde se află acum acolo, pe mâna medicilor.

„Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5 au fost sesizați privire la faptul că o persoană ar fi rănită, în urma folosirii unei arme neletale.

La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj medical care a preluat persoana și a transportat-o la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Deocamdată nu se știe de ce medicul a recurs la un gest atât de extrem. Familia bărbatului a vorbit de mai multe ori cu colegii lui despre faptul că medicul era depresiv și, de asemenea, potrivit surselor Gândul, urma un tratament medicamentos.