Un cetăţean sirian s-a dat drept MEDIC stomatolog în România şi chiar a făcut o extracţie unei persoane. Ulterior, a avut nevoie de îngrijri medicale

Publicat: 18 11. 2023, 00:06
Actualizat: 18 11. 2023, 00:07
FOTO - Caracter ilustrativ

Un cetăţean sirian a fost trimis în judecată, împreună cu un complice de aceeași naționalitate, de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, după ce a pretins că este medic stomatolog şi a făcut o extracţie unei persoane. Ulterior, victima a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală şi de cel puţin două săptămâni de îngrijri medicale.

Astfel, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a doi sirieni.

Primul a fost trimis în judecată pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată, înşelăciune şi vătămare corporală din culpă, iar cel de-al doilea pentru complicitate la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată, complicitate la înşelăciune.

„Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul L.A., cetăţean sirian, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în datele de 13.11.2022, 14.11.2022, 16.11.2022 şi 17.11.2022, a exercitat pe teritoriul României, fără drept, profesia de medic stomatolog, prin efectuarea de intervenţii medicale asupra mai multor pacienţi în cadrul cabinetului stomatologic Dental Check, situat în municipiul Bucureşti, Sector 5, fără a deţine autorizările prevăzute de lege”, au precizat procurorii.

Bărbatul este acuzat că a făcut o extracţie de molar de minte unei persoane, provocându-i acesteia probleme care au necesitat mai bine de două săptămâni de îngrijiri medicale, potrivit News.ro.

„Inculpatul a indus-o în eroare pe persoana vătămată I.L.C. cu privire la calitatea sa de medic stomatolog (cu drept de liberă practică pe teritoriul României) şi, în data de 17.11.2022, în cadrul cabinetului stomatologic menţionat, a efectuat în mod defectuos acte 2 medicale asupra acesteia, respectiv extracţie molar de minte, ce a necesitat o intervenţie chirurgicală ulterioară, efectuată la Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Bucureşti, obţinând totodată un folos patrimonial injust reprezentat de contravaloarea achitată pentru actele medicale efectuate, respectiv suma de 600 de lei, fiind creată astfel o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate. Conduita defectuoasă a inculpatului s-a perpetuat şi postextracţional, cauzându-se, în acest mod, persoanei vătămate, leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale”, au mai transmis anchetatorii.

Cel de-al doilea bărbat este acuzat că a făcut programarea persoanei care a suferit extracţia molarului de minte şi i-a facilitat colegului său intervenţia.

„Totodată, inculpatul A.M., cu intenţie, a efectuat programarea telefonică a persoanei vătămate I.L.C, a asigurat instrumentarul necesar exercitării profesiei, a locaţiei şi a pacienţilor pe care îi programează prin intermediul firmei Tru Smile Dental Clinic SRL, al cărei administrator este, astfel facilitându-i inculpatului L.A să o inducă în eroare pe persoana vătămată cu privire la calitatea acestuia din urmă de medic stomatolog cu drept de liberă practică pe teritoriul României. În acelaşi context, inculpatul A.M. i-a facilitat inculpatului L.A., să efectueze, în data de 17.11.2022, în mod defectuos, acte medicale asupra persoanei vătămate I.L.C, respectiv extracţie molar de minte, în urma căreia aceasta a suferit o infecţie, fiind necesară o intervenţie chirurgicală de urgenţă la Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Bucureşti”, au mai transmis procurorii.

FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia