Un jandarm din Brăila i-a luat arma unui polițist, lăsată pe o masă în secție, iar ce s-a întâmplat mai departe este incredibil

Publicat: 30 07. 2021, 15:23
Imagine cu caracter ilustrativ

Incident stupid la Brăila. Un jandarm din localitatea Însurăței a luat pistolul lăsat de un polițist pe masă, chiar în sediul poliției din aceast oraș. Jandarmul a manevrat greșit arma, astfel că aceasta s-a descărcat accidental.

Incidentul s-a produs pe data de 27 iulie, în jurul orei 08.00, însă, Poliția din Brăila a comunicat vineri despre acest eveniment.

„Polițiștii au întocmit actele procedurale pentru infracțiunea de uz de armă fără drept, acestea fiind înaintate Parchetului Militar București, circumscripția Constanța, urmând a fi soluționat conform prevederilor legale. De asemenea, față de polițistul în cauză, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Brăila a dispus efectuarea de verificări în vederea stabilirii existenței/inexistenței abaterii disciplinare de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și luării măsurilor legale în acest sens”, a transmis Poliția Brăila.

Ambii agenți urmau să intre în tură

Practic, jandarmul a luat pistoul pe care un polițist l-a lăsat pe o masă, iar arma s-a descărcat în podea.

„Polițistul a primit pistolul și l-a așezat pe birou pentru a înscrie în registru ridicarea acestuia, moment în care un jandarm care, de asemenea, urma să intre în serviciu, ar fi luat pistolul de pe birou și ar fi executat accidental un cartuș în podea. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită”, au transmis poliţiştii