Un olandez a fost prins în București cu o cantitate uriașă din drogul care îi paralizează pe adolescenți. Cu ce era cărat „Zombie”

Publicat: 24 01. 2026, 16:43

Un olandez în vârstă de 50 de ani a fost prins în București cu 12 kilograme din aşa-numitul „drog zombie”. Este vorba de o substanță extrem de periculoase, se vinde cu 10 lei plicul, și provoacă efecte extrem de dăunătoare tinerilor pe care îl consumă. În spațiul online au apărut de-a lungul timpului imagini șocante cu tineri paralizați pe stradă, după ce au consumat drogul „Zombie”.

„La data de 23 ianuarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat (cetățean olandez), în vârstă de 50 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Drogul era cărat în trolere

Din probatoriul administrat a rezultat că, în cursul lunii ianuarie 2026, inculpatul a procurat din Olanda cantitatea de aproximativ 12 kilograme substanță psihoactivă N-ethylnorpentedron, destinată comercializării pe teritoriul României”, transmit reprezentanții DIICOT.

Potrivit sursei citate, substanța interzisă a fost introdusă pe teritoriul României, prin intermediul unei firme internaționale de transport.

Din cantitatea capturată se puteau obține 120 de mii de doze

„Vineri, inculpatul a fost prins în flagrant, în municipiul București, în timp ce transporta, cu un autoturism închiriat în regim taxi, două trolere, ridicate de la punctul de lucru al firmei de transport,  în care se aflau mai multe pungi conținând produsul psihoactiv. Substanța destinată comercializării, deținută în acest scop de inculpat, este cunoscută sub denumirea de piață ca „drogul zombie” și reprezintă una din substanțele frecvent administrate de consumatorii tineri”, transmit procurorii.

Potrivit sursei citate, din cantitatea reținută se puteau obține cel puțin 120.000 de doze, fiind de notorietate faptul că substanțele psihoactive ce urmează a fi puse în vânzare sunt porționate în pliculețe mici, ce conțin cel mult 0,10 grame, iar prețul de vânzare este, de regulă, de 10 lei pentru un pliculeț, accesibil consumatorilor dependenți, care sunt de altfel și cei mai vulnerabili. Aceștia sunt astfel menținuți într-o stare de dependență fizică și psihică, care conduce la distrugerea sănătății și chiar și la deces.