Un PACIENT cu arsuri grave de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, transportat cu o aeronavă C-27 J Spartan a MApN la un spital din Germania

Publicat: 05 09. 2023, 10:37
Aeronava C27J Spartan - Foto: Profimedia Images

Un pacient grav rănit cu arsuri care este internat la Spitalul Bagdasar-Arseni va fi transferat marți cu o aeronavă militară la un spital din Germania, potrivit Ministerului Apărării Naționale.

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a dat aprobarea pentru o nouă misiune umanitară, programată în această dimineață la ora 09:00, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.

Scopul acestei misiuni este transportul aerian al unui pacient diagnosticat cu arsuri de la Spitalul Clinic de Urgențe „Bagdasar-Arsenie” din București la Spitalul Universitar din Lubeck, Germania.

Aeronava militară implicată în această misiune este un model C-27 J Spartan, care aparține Forțelor Aeriene Române și este configurată pentru a desfășura misiuni medicale. Acesta a decolat în dimineața acestei zile pe ruta București-Lubeck și retur.

Ministerul Apărării a subliniat că această misiune a fost inițiată la solicitarea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Pacientul în cauză este însoțit de o echipă medicală formată din specialiști ai Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București și va fi supravegheat pe parcursul zborului, potrivit News.ro.