Un polițist din Argeș și-a pierdut viața într-un accident rutier

Publicat: 01 06. 2022, 10:44
Foto cu caracter ilustrativ

Un accident grav a avut loc marți noapte pe raza localității Mușătești. Potrivit informațiilor, un șofer a pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga și s-a răsturnat. Bărbatul avea 42 de ani și era polițist la Câmpulung. Acesta a murit pe loc.

În noaptea de marți spre miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier produs pe DN 73C, în urma căruia un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.

„Din primele verificări, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 42 de ani, din municipiul Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe DN 73C, pe raza localității Mușătești, din direcția Mușătești spre Valea Iașului, la intrarea într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se. Acesta a fost declarat decedat”, au transmis, miercuri, reprezentanții IPJ Argeș.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care tragicul eveniment s-a produs.

Și-a ucis soția după ce a intrat cu mașina într-un TIR. Un șofer din București a produs un grav accident în Argeș

Un alt accident rutier grav a avut loc luni, tot în judetul Argeș. Un șofer din București care mergea de la Vâlcea către Pitești, pe Drumul Național 7, din cauza vitezei și a străzii pline de apă, a pătruns cu mașina pe contrasens și a intrat direct într-un tir.

În urma impactului extrem de violent autoturismul a ajuns un morman de fiare. Femeia de 49 de ani care se afla pe scaunul din dreapta a murit pe loc. Șoferul a fost scos de cei de la descarcerare din mașină inconștient și a fost dus la spitalul din Pitești cu un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Potrivit medicilor, bărbatul a fost adus la spital în stare critică.