Un primar din GORJ înlocuiește polițiștii locali cu camere de supraveghere. Ce atribuții vor mai avea oamenii legii

Publicat: 09 06. 2023, 13:31
Sursa foto: Envato Elements

Primarul comunei Bălești din județul Gorj a decis să înlocuiască polițiștii locali cu camere de supraveghere, atât pentru a se asigura că îi va prinde pe cei care aruncă gunoaie la întâmplare, dar și pentru a reduce cheltuielile.

În localitate sunt angajați șapte polițiști locali, însă aceștia lucrează numai până la ora 16, astfel că persoanele care aruncă deșeuri în locuri nepermise sunt „libere” să o facă după lăsarea serii.

Primarul Mădălin Ungureanu spune, însă, că polițiștii locali nu vor fi concediați, ci vor monitoriza imaginile de pe camerele de supraveghere, arată Digi24.

„Vor fi gestionate la centrul de comandă care va fi situat la sediul UAT-ului în biroul Poliție Locale, sub tutela Poliției Locale”, spune acesta.

După ce amplasează camerele, primarul se gândește chiar să renunțe la o parte dintre polițiști.

„Veniseră cu figuri”

Primarul spune că la nivel local există cheltuieli destul de mari cu polițiștii locali și că, personal, este oarecum nemulțumit de activitatea unora dintre ei.

„Mi-ar plăcea și mie să nu mai fiu primar, să fiu polițist local să am o leafă frumos, și să merg, cum fac ei, 24 cu 48. Au statut… Veniseră la mine cu figuri că să le dau normă de hrană. Ieși, mă, … afară cu norma ta de hrană! (…) Mie, Politia Locală dispărută, înseamnă doi kilometri de asfalt pe an. Știți cum e în administrație, îți calculezi totul în voturi”, spune primarul.

Sistemul de supraveghere din comuna Bălești a costat 2,2 milioane de lei prin PNRR și va fi pus în funcțiune în luna august.