Un senator AUR, supărat că Parlamentul este decredibilizat şi că a devenit preşul de şters pe jos al tuturor instituţiilor statului

Publicat: 08 09. 2026, 14:35
Actualizat: 08 09. 2026, 14:37

Senatorul AUR, Corneliu Negru, care este şi secretarul Comisiei de Constituţionalitate, a răbufnit supărat la aflarea veştii că nimeni dintre cei convocaţi, cu excepţia agentului SPP, nu a fost prezent la audierile de marţi, în ancheta care va stabili împrejurările întâlnirii dintre şefa CCR, Simina Tănăsescu şi premierul demis, Ilie Bolojan, în biroul preşedintelui Senatului, Mircea Abrudean.

Activitatea s-a suspendat până săptămâna viitoare, când vor putea să fie prezenţi cei implicaţi.

Senatorul AUR, Corneliu Negru, a transmis că magistraţii Curţii Constituţionale se sfidează activitatea parlamentarilor prin faptul că refuză să se prezinte în comisiile de anchetă, însă toate instituţiile contribuie în egală măsură, cât şi parlamentarii în sine.

„Toată lumea a contribuit şi contribuie, în fiecare zi, la decredibilizarea Parlamentului, a Senatului, a Camerei Deputaţilor. Noi am devenit preşul de şters pe jos al tuturor instituţiilor statului. Sunt absolut dezamăgit şi indignat faţă de această atitudine dispreţuitoare faţă de inclusiv a preşedintelui Senatului faţă de noi. E dreptul nostru să-i putem controla, într-un fel sau altul. Nu atât asupra hotărârilor, ci asupra activităţii dânişilor. Chiar şi noi contribuim la decredibilizarea parlamentului, pentru că nu stabilim nişte reguli clare. Nu este posibil să te numească cineva în funcţie şi apoi să nu aibă niciun control asupra ta”, a spus Negru la finalul şedinţei de marţi.

Comisia de Constituţionalitate din cadrul Senatului şi-a suspendat activitatea de anchetă din data de 8 septembrie din cauză că, atât şefa Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, cât şi preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, nu au putut să fie prezenţi.

Cosmina Cerva a anunţat că analiza întâlnirii dintre premierul demis Ilie Bolojan şi şefa CCR se va relua pe 15 septembrie, cu o suplimentare de ordine de zi, dacă senatorii vor vota în plenul din 8 septembrie.

Se doreşte ca aceeaşi comisie să verifice şi împrejurările în care a avut loc deplasarea în Mykonos a altui magistrat CCR, Cristian Deliorga, alături de alţi politicieni.