Un tânăr, fără permis, a intrat cu mașina într-o bancă de pe marginea drumului. Doi localnici au ajuns la spital

Publicat: 27 09. 2021, 09:37
Accidentul s-a produs în Dolj / Sursa foto: Observator (captură video)

Doi bărbaţi au ajuns la spital, noaptea trecută, după ce o maşină scăpată de sub control, la volanul căreia era un tânăr fără permis, a intrat în banca pe care stăteau. Accidentul rutier a avut loc în localitatea Maglavit, din Dolj.

Potrivit polițiștilor, șoferul unui autoturism, un tânăr de 26 de ani, din localitate, s-ar fi urcat la volan fără să fi obținut un permis de conducere. La un moment dat, a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un şanţ de scurgere de pe marginea drumului.

Mașina a fost proiectată apoi într-un cap de pod şi a lovit şi banca pe care stăteau doi localnici, de 31, respectiv 51 de ani, relatează jurnaliștii de la Observator.

Şoferul a fugit de la locul accidentului, dar a fost apoi identificat de polițiști.

Aceștia au deschis pe numele lui un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.