Una dintre victimele incendiului de la Popești-Leordeni a murit – surse

Publicat: 24 07. 2021, 16:09
Sursa foto: Shutterstock

Una dintre persoanele rănite grav în urma exploziei de vineri de la hala de reciclare din Popești-Leordeni a murit sâmbătă dimineața.

Bărbatul se afla internat la spitalul Floreasca și era în stare gravă, au declarat surse medicale pentru Libertatea.

O explozie urmată de un incendiu s-a produs, vineri, în Popești-Leordeni, fiind rănite 11 persoane.

Cinci dintre răniţi au arsuri extrem de grave și au fost intubați și ventilați mecanic. Dintre pacienții intubați, două persoane au fost transportate la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni.

Este vorba despre un bărbat de 54 de ani care are arsuri de gradul 2 și 3 pe aproape 70% din suprafața corpului și îi sunt afectate și căile respiratorii.

Al doilea rănit este un bărbat de 42 de ani care a fost și el operat. După ce au iești din operații s-a întrunit comisia de specialitate care a stabilit că este oportun transferul în stăinătate.

Două dintre victimele exploziei din Popești-Leordeni vor fi transferate în Germania

Ministerul Sănătăţii anunţă că există solicitare de transfer în străinătate pentru cei 2 pacienţi internaţi la Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a găsit locuri pentru transfer într-o clinică din Germania.

Sunt în derulare demersurile pentru efectuarea transferului.

Echipa medicală de la Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a cerut transferul pacienţilor.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri seară, că a discutat și cu ministrul Sănătății posibilitatea că acești pacienți să fie transferați în străinătate pentru tratament, însă decizia va fi luată după evaluarea făcută de comisia de specialitate.

„Cu doamna ministrul Mihăilă am discutat posibilitatea, dacă va fi necesar, să putem să-i ducem afară. Noi, între timp, am întreprins deja primii paşi pentru a găși locuri în afară. Există locuri, nu există un loc pentru toţi cinci, dar există locuri. Eu cred că în această seară – mâine dimineaţă decizia va fi luată la nivel de comisii”, a spus Arafat.