Unde și când se vaccinează Raluca Turcan, Ministrul Muncii!

Publicat: 20 01. 2021, 10:04
Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto

Reprezentanții Ministerului Muncii au anunațat că Raluca Turcan, ministrul Muncii, se va vaccina miercuri, de la ora 11.10, la Spitalul Militar din Capitală!

Raluca Turcan este așteptată miercuri la Spitalul Militar „Carol Davila” din București,  de la ora 11.10, pentru a se vaccina împotriva noului coronavirus!

Guvernul se reunește în ședință la Palatul Victoria. Modificarea HG privind strategia de vaccinare, pe ordinea de zi

În ședința de miercuri, guvernul urmează să aprobe un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HG 1031/2020 privind aprobarea STRATEGIEI DE VACCINARE.

Una din modificări presupune extinderea grupelor de risc, din cea de-a doua etapă de vaccinare, prin includerea unor noi categorii prioritare.

Acestea fie fac parte din rândul celor care efectuează misiuni internaționale, fie din infrastructura critică, transmite b1.ro.

Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat și OUG privind împărțirea fondurilor pentru amenajarea centrelor de vaccinare.

Florin Cîțu: Suntem pregătiți, putem să ajungem la 150.000 de vaccinări pe zi

Premierul Florin Cîțu a declarat marți că autoritățile române sunt pregătite să asigure în următoarele luni vaccinarea împotriva COVID-19 a aproximativ 150.000 de persoane pe zi.

Totodată, șeful Guvernului a reiterat că ținta instituției pe care o conduce este aceea ca în septembrie 10,4 milioane de români să fie imunizați.

„Am spus că merge bine campania de vaccinare, dar astăzi avem o confirmare şi de la nivel internaţional. Bloomberg a prezentat nişte date care arată că România este pe locul 18 la nivel global şi pe locul 6 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte această campanie de vaccinare. Sunt mai multe statistici. Aşa cum am spus, pe mine mă interesează foarte mult cum primim dozele, să accelerăm ritmul. Am ajuns treptat de la o medie de 13.000, au fost astăzi 34.000 de vaccinuri făcute, mergem spre 50.000. Noi am spus că putem să ajungem la 150.000 de vaccinuri făcute pe zi, doar să avem dozele”, a declarat Florin Cîţu, marţi, într-un interviu acordat Europa FM.