Ungaria cere Uniunii Europene să oprească sancțiunile economice împotriva Rusiei: „Negocieri, încetare a focului, pace. Diplomaţie. Aceasta este soluţia noastră”

Publicat: 24 06. 2022, 08:20
Actualizat: 24 06. 2022, 08:54
Drapelul Ungariei (FOTO: Pixabay.com)

Balazs Orban, consilierul politic al premierului ungar Viktor Orban, a declarat – joi – că Uniunea Europeană (UE) ar trebui să oprească sancţiunile economice împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei şi, mai bine, să facă eforturi pentru o încetare a focului şi începerea negocierilor.

Balazs Orban (fără nicio legătură de rudenie cu premierul Orban) susţine că adoptarea de noi sancţiuni de către UE nu va face decât să afecteze şi mai mult blocul comunitar, în timp ce Rusia va supravieţui.

„La finalul zilei, Europa va fi de partea învinsă a acestui război din cauza problemelor economice. Recomandarea noastră ar fi să oprim procesul de sancţionare”, a declarat Balazs Orban într-un interviu acordat Reuters.

Budapesta s-a opus recentului pachet de sancţiuni europene împotriva Moscovei, care includea interzicerea importurilor de petrol şi a reuşit să îşi negocieze exceptarea. Mai mult, Ungaria este văzută drept una dintre cele mai pro-ruse ţări din UE, dependentă de gazul şi petrolul ruseşti. De asemenea, Rusia construieşte un reactor nuclear în Ungaria, notează Agerpres.

„În prezent, ceea ce experimentăm este că, cu cât acceptăm mai multe sancţiuni, cu atât ne aflăm într-o stare mai proastă. Iar ruşii? Da, îi doare şi pe ei, dar supravieţuiesc. Şi, ceea ce este şi mai grav, continuă în Ucraina”, a spus Balazs Orban.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Uniunea Europeană a adoptat şase pachete de sancţiuni la adresa Rusiei. Doar că în timp ce unii se îndoiesc de eficacitatea lor, alţii susţin că acestea funcţionează, chiar  dar va dura până când impactul lor deplin asupra economiei Rusiei va fi vizibil. În schimb consilierul premierului ungar consideră că UE ar trebui să îşi schimbe tactică de sancționare economică.

„Am ajuns într-un punct în care ne dăm seama că am urmat strategia timp de patru luni, avem nişte realizări, dar dacă vom continua la fel, conform unei gândiri rezonabile, va sfârşi prost pentru Europa. Deci trebuie să ne gândim la ceva. Negocieri, încetare a focului, pace. Diplomaţie. Aceasta este soluţia noastră”, a spus Balazs Orban.