Urs ucis și tranșat de doi braconieri în Dâmbovița. Când au fost prinși, i-au amenințat pe paznici cu un cuțit

Publicat: 31 08. 2021, 18:18

Doi bărbaţi din Dâmboviţa sunt cercetaţi pentru uciderea unui urs, în comuna Runcu. Paznicii de vânătoare din zonă, însoţiţi de un agent de poliţie, i-au prins, la limita zonei intravilane a comunei, pe cei doi bărbaţi care transportau în maşină leşul unui urs.

Braconierii omorâseră animalul şi apoi l-au tranşnat. La vederea vânătorilor, unul dintre bărbaţi a devenit violent şi i-a ameninţat cu un cuţit, fiind chemată Poliţia Fieni la faţa locului.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au surprins, în comuna Runcu, doi bărbaţi de 39 şi 44 de ani, în timp ce transportau într-un autoturism un urs pe care l-ar fi braconat prin folosirea unei capcane neautorizate.  Animalul decedat a fost preluat de reprezentanţi de la Fondul de vânătoare. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 44 şi art. 42 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006”, a precizat IPJ Dâmboviţa pentru adevarul.ro.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de acces în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate şi vânătoarea speciilor de vânat în alte condiţii decât cele ale derogărilor. Prejudiciul cauzat este în cuantum de 40.000 euro, potrivit specialiştilor.

Cadavrul ursului a fost recuperat si transportat la ANSVSA Dâmboviţa, iar în urma cercetărilor efectuate au fost recuperate doua pulpe din carnea ursului de la domiciliul a doi din braconieri (tată şi fiu) şi au fost ridicate în vederea cercetărilor, toporul, furcile şi cuţitele. De asemenea, autoturismul cu care a fost transportată carnea tranşata a fost sechestrat de Poliţia Fieni. Asociaţia de vânătoare a formulat plângere penală pentru cei trei braconieri precum şi cererea de sechestre asiguratorii pe bunurile celor trei în vederea recuperării prejudiciului.