Dan Dungaciu anunță că AUR nu va participa la votul de investitură al Guvernului Luca Niculescu. Sociologul critică starea socialo-politică în care a ajuns România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu afirmă clar că AUR nu va susține sub nicio formă Guvernul condus de Luca Niculescu. Mai mult decât atât, precizează acesta, parlamentarii AUR nici nu vor fi prezenți la votul de investitură al acestui guvern din Parlament.
„Nu vom susține Guvernul Luca Niculescu. Nici măcar nu vom participa la votul din Parlament.”, anunță prim-vicepreședintele AUR.
Dungaciu spune că dacă PSD-ul va vota Guvernul Niculescu, România va intra într-un „război româno-român”, în care bătălia va fi pe valori. Acesta susține că o țară dezbinată nu poate implementa niciun proiect major. Profesorul argumentează că abia după 4-8 ani de guvernare stabilă se poate dezvolta țara. România, adaugă acesta, va rămâne minoră, cu personaje „minore și penibile” în fruntea ei.
„Dacă PSD-ul va accepta Guvernul Luca Niculescu, vom intra în ciclu de bătălie româno-română, care nu se mai face cu cătușe, se va face cu valori. România nu va putea să pună pe masă niciun proiect major, pentru că asta e consecința lipsei stabilității. Niciun proiect major, indiferent de cât este de bun, de eficient, nu poate fi implementat. Ai nevoie de niște ani, 4 ani, 8 ani de zile ca să te dezvolți. Dacă războiul româno-român continuă, România va rămâne minoră și penibilă în continuare, cu personaje minore și penibile care vor fi puse în fruntea ei.”, explică sociologul.
Prim-vicepreședintele AUR critică desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. Acesta dă drept exemplu declarația lui Niculescu legată de convorbirea cu omologul din Costa Rica pe OCDE. Sociologul spune că România a ajuns să concureze în aderarea la OCDE cu Croația. În urmă cu 10 ani, adaugă el, Croația abia își revenea după război. Acesta precizează și că România se poate compara ca dimensiune doar cu Polonia, dar nu și la gradul de dezvoltare.
„Am ajuns să avem un prim-ministru desemnat care să se laude că a vorbit cu omologul lui din Costa Rica, care ne învăța pe noi ce bine este să fii în OCDE. Toate statele importante din jurul nostru sunt deja în OCDE. Noi suntem în competiție, ca să zic așa, cu Croația. Acum 10-15 ani, Croația abia își revenea după război și ajunge să fie egala noastră. România, ca dimensiuni, se compară numai cu Polonia, care se află de mulți ani în OCDE.”, menționează Dungaciu
România este candidat la aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) din 2022, iar procesul de aderare este încă în desfășurare. Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan, s-a ocupat în ultimii ani de dosarul OCDE din poziția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Președintele a invocat această experiență atunci când a anunțat desemnarea sa.
Croația și-a declarat independența față de Iugoslavia în 1991, iar între 1991 și 1995 a trecut prin Războiul de Independență. Conflictul a afectat puternic economia și infrastructura țării. Potrivit Băncii Mondiale, venitul pe cap de locuitor al Croației a scăzut cu 16% în termeni reali între 1990 și 1995.
După încheierea războiului, Croația a trecut printr-un proces de reconstrucție și integrare europeană. Țara a aderat la Uniunea Europeană în 2013, iar în 2023 a intrat în spațiul Schengen și în zona euro. În 2025, PIB-ul pe locuitor al Croației a fost de aproximativ 27.100 de dolari, față de 22.500 de dolari în România, potrivit Băncii Mondiale. Economia Croației a crescut cu 3,4% în 2025, în timp ce economia României a avansat cu aproximativ 0,7%.