Vicepremierul Dan Barna, despre terenul de la Romexpo transmis gratuit către CCIR: ”Dezvoltarea României nu se poate face prin devalizarea statului, este un Moș Crăciun imobiliar”

Publicat: 14 06. 2021, 13:07

This browser does not support the video element.

Vicepremierul Dan Barna a susținut o conferință de presă la Palatul Parlamentului, după ședința Biroului Național USR PLUS, menționând, printre altele, că statul român ”oferă un cadou de cel puţin” 400 de milioane de euro prin transmiterea, cu titlu gratuit, în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a terenului de la Romexpo cu o suprafaţă de 46 hectare.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului, pe data 31 martie, reexaminarea legii care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a terenurilor proprietate privată a statului aflate – până la data intrării în vigoare a actului normativ – în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate.

În acest context, Dan Barna – care este și copreședinte al USR PLUS – a transmis punctul de vedere al formațiunii politice pe care o reprezintă, afirmând că ”dezvoltarea României nu se poate face prin devalizarea statului”, iar ”mecanismul de a oferi cadouri” trebuie să înceteze.

”Dezvoltarea României nu se poate face prin devalizarea statului. Trebuie să încetăm cu acest mecanism de a oferi cadouri, nu putem oferi 400 de milioane de euro, cel puțin, cadou unei instituții private pentru perspectiva unui proiect de dezvoltare, probabil necesar și util, fără îndoială, pentru România, dar trebuie să existe o valorificare, un beneficiu și pentru statul român. Este de neacceptat ca statul român să nu primească niciun ban și să ofere, din proprietatea proprie, un cadou de 400 de milioane, cel puțin, în București, și alte imobile care nu sunt nici măcar inventariate în momentul de față prin efectul acestei legi, practic urmând ca toate imobilele aflate în folosința Camerei de Comerț, în întreaga țară, să devină proprietatea acestor Camere de Comerț. Deci, practic, este o generozitate, un Moș Crăciun imobiliar în care statul se transformă referitor la aceste imobile, un lucru pe care USR PLUS nu are cum să îl accepte”, a declarat vicepremierul Dan Barna.

Dan Barna: ”Statul trebuie să își valorifice imobilele”

Dan Barna a mai transmis, în timpul conferinței de presă, că există disponibilitate pentru dialog, în ceea ce privește acest subiect al trecerii în proprietate a unor imobile care se află acum, doar în folosință.

Dar, totodată, a mai declarat vicepremierul, statul român trebuie să își valorifice imobilele, iar USR PLUS nu susține acest mecanism prin care proprietatea este oferită gratuit.

”Vom rămâne foarte fermi pe această poziție, suntem deschiși la dialog, dar trebuie să existe o soluție, astfel încât statul să beneficieze de imobilele de care dispune. Și nu e vorba doar de Camere de Comerț, e vorba și de diverse culte care, tot așa, având terenuri în folosință sau imobile, sunt inițiative legislative prin care ar urma să le fie oferită proprietatea în mod gratuit. Este un mecanism pe care USR PLUS nu-l susține, statul trebuie să își valorifice imobilele”, a mai declarat vicepremierul Dan Barna.