Victimele exploziei sunt căutate cu câinii utilitari. Cabinetele veterinare din zonă își pun la dispoziție serviciile pentru animalele rănite
O explozie puternică a avut loc, vineri dimineaţă, într-un bloc de pe Calea Rahovei, din Bucureşti. Etajul șase s-a prăbușit peste etajul cinci, iar imaginile filmate la fața locului arată că blocul este în colaps. O dronă a fost trimisă în zonă, pentru ca salvatorii să poată identifica mai ușor victimele. De asemenea, a fost adus și un câine de căutare, cu același scop.
Salvatorii canini din Clubul Câinilor Utilitari, special antrenați pentru astfel de situații, caută alături de drone oamenii prinși sub dărâmături. O farmacie veterinară din zonă își pune la dispoziție serviciile pentru animalele afectate în urma deflagrației.
„La explozia de astăzi din cartierul Rahova, la solicitarea ISU Bucuresti-Ilfov, echipaje canine ale Clubului Câinilor Utilitari s-au prezentat la fața locului. Situația este dinamică”, scriu conductorii de câini din cadrul asociației.
Potrivit informațiilor, până în prezent 3 persoane – printre care și o tânără de 24 de ani însărcinată – și-au pierdut viața, iar 13 persoane sunt rănite.
RECOMANDAREA AUTORULUI: