VIDEO. Accident mortal în zona Lujerului din București! Un pieton a murit după ce a fost strivit de o cisternă

Publicat: 10 11. 2022, 20:19
Actualizat: 10 11. 2022, 22:10

This browser does not support the video element.

Un pieton a fost accidentat mortal, joi seara, la intrarea în Pasajul Lujerului de către șoferul unei autocisterne, anunță Poliția Rutieră într-un comunicat. Zona este cunoscută pentru accidentele rutiere frecvente.

Din primele date, conducătorul unei autocisterne în vârstă de 59 de ani, care se deplasa pe Șos. Virtuții, pe breteaua dintre intrarea în Pasajul Lujerului și Bd. Iuliu Maniu, a accidentat mortal un pieton, în vârstă de 71 de ani prinzându-l sub roți. Din primele informații, persoana accidentată ar fi traversat pe lângă trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind „zero”

La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 18.07, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Virtuții.

Din primele date, conducătorul unei autocisterne în vârstă de 59 de ani, care se deplasa pe Șos. Virtuții, pe breteaua dintre intrarea în Pasajul Lujerului și Bd. Iuliu Maniu, a surprins și accidentat un pieton.

În urma accidentului rutier, a rezultat decesul pietonului.

Traficul rutier este restricționat pe Șos. Virtuții, breteaua dintre intrarea în Pasajul Lujerului și Bd. Iuliu Maniu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

Se efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier”, se arată în comunicatul Poliției Rutiere.