VIDEO ATAC armat la un campus universitar din SUA. Mai multe persoane au fost împușcate: „Adăpostiți-vă și evitați zona!”

Publicat: 04 10. 2023, 08:53

This browser does not support the video element.

Atac armat în Statele Unite. Mai multe persoane au fost împușcate marți la Universitatea Morgan State din Baltimore, a anunțat poliția.

Împușcăturile au avut loc în mijlocul festivităților din săptămâna de revenire la școală a instituției și în timp ce studenții sărbătoreau încoronarea „Mr și Miss Morgan State” ai universității, a relatat presa locală.

Studenții panicați au postat pe rețelele de socializare că s-au ascuns în camerele lor de cămin. Un elicopter al poliției a survolat zona. Oamenii legii le-a spus tuturor celor aflați în zonă să se adăpostească urgent.

„Eram atât de confuzi cu privire la ceea ce se întâmpla”, a declarat un student pentru WBALTV.

„Mergeam înainte și înapoi, gândindu-ne pe ce ușă să intrăm. Într-un final am ieșit prin ușa din spate și din fericire am făcut mișcarea corectă, pentru că am fi putut fi acolo (în zona împușcăturilor) când s-a întâmplat”.

„A fost atât de înfricoșător”, spune o altă studentă.

La locul faptei, marți seară, polițiștii blocau intrarea sudică în campus, în apropierea clădirilor de cămin.

„Cerem tuturor să se adăpostească pe loc și să evite zona”, a declarat poliția pe Twitter.

Cel puțin patru persoane au fost împușcate în campus, a confirmat purtătorul de cuvânt al poliției din Baltimore, Vernon Davis, pentru Baltimore Banner. Starea lor nu a fost cunoscută imediat.

Este posibil ca atacatorul să fi tras de la fereastra unei camere de cămin, potrivit reporterilor de la WJZ, care au obținut o fotografie a unei ferestre sparte, care avea o gaură de glonț vizibilă.

Ish Sargent, în vârstă de 20 de ani, care locuiește în apropiere, a declarat că ea și prietenele ei au ieșit afară când au auzit elicopterul.

„La școală este o nebunie totală”, a spus ea. „Oamenii pur și simplu trag cu armele aici afară”.