VIDEO | Cioban, umilit de un consilier local. I-a legat o talangă de gât și l-a pus să imite un berbec

Publicat: 27 07. 2023, 20:46

This browser does not support the video element.

Imagini de necrezut au fost filmate într-o comună din județul Vaslui. Un cioban a fost umilit de patronul stânei la care lucrează, iar imaginile au fost înregistrate cu un telefon.

Patronul, consilier local din partea PSD, împreună cu un prieten, i-a legat bărbatului o talangă de gât și l-a pus să meargă în genunchi.

Pentru ca umilirea să fie completă, consilierul i-a cerut bărbatului să imite un berbec.

Întreg incidentul a avut loc în comuna Zapodeni din județul Vaslui, arată Vremea Nouă.

După ce au văzut imaginile, care au devenit virale pe rețelele sociale, polițiștii s-au sesizat din oficiu și i-au chemat la audieri pe cei implicați.  Atât proprietarul stânei, consilier local PSD în Zapodeni, cât și bărbatul care apare în imagini, vor fi chemați să dea explicații. Deocamdată nu a fost înregistrată vreo plângere.

Sursa foto, video: Vremea Nouă