VIDEO | CNAIR a dat STARTUL pentru lucrările pe Varianta Ocolitoare Comarnic! Grindeanu: ”Asta a fost ideea, de a descentraliza asemenea lucrări”

Publicat: 06 11. 2023, 14:10
Actualizat: 06 11. 2023, 14:12

This browser does not support the video element.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dat startul pentru lucrările pe Varianta Ocolitoare Comarnic. Aceasta va avea o lungime de 6 km la profil de drum național cu 2 benzi (1 pe sens), iar configurația sa este gândită sa permită inclusiv legătura rutieră dintre DN1 și viitoarea Autostradă Ploiești-Brașov, atunci când această autostradă va fi construită.

Reprezentanții CNAIR au transmis că proiectul are o valoare de 236 de milioane de lei (fără TVA) și este derulat de Consiliul Județean Prahova în parteneriat cu CNAIR.

Contractul are o durată de 24 de luni, dintre care 21 de luni faza de execuție, iar sursa de finanțare este Programul Transport 2021-2027.

Sorin Grindeanu: ”Noi am semnat, pe parcursul anului trecut și anul acesta, peste 60 de protocoale”

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat la deschiderea lucrărilor pe Varianta Ocolitoare Comarnic că – pe parcursul anului trecut – ministerul Transporturilor a aprobat 60 de protocoale prin care a descentralizat tot felul de lucrări către autorităţile locale, prea puţine, din punctul său de vedere, ajungând în stadiul de a fi implementate.

Ministrul Transporturilor a mai spus că a mai fost semnat un protocol cu Consiliul Judeţean Prahova, astfel că până la finalul anului va fi desemnat câştigătorul şi pentru centura de la Buşteni-Azuga.

”Vreau să îi felicit pe cei de la Consiliul Județean pentru că, într-un timp relativ scurt, au reușit ca acel protocol pe care l-am avut în trecut între CNAIR și Consiliul Județean Prahova să poată fi materializat.

Să știți că noi am semnat pe parcursul anului trecut și anul acesta peste 60 de protocoale prin care am descentralizat aceste tipuri de lucrări către autoritățile locale. Prea puține, din punctul meu de vedere, asemenea protocoale au ajuns în stadiul în care să fie implementate.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor

Mai sunt și altele, dar sunt și exemple în care nu au mers cu viteza dorită. Aici, lucrurile au intrat pe făgașul normal, pe partea de execuție, deși am înțeles că dureata de execuție este undeva la 21 de luni.

Mai mult decât atât, noi am mai semnat un protocol, va fi finalizată licitația până la sfârșitul anului și desemnat câștigătorul și pe centura de la Bușteni-Azuga, ca după aceea să se intre în faza de proiectare, care esrte destul de scurtă, astfel încât, odată cu primăvara anului viitor, să se poată intra la lucrări efectiv. (…)

Asta a fost ideea, de a descentraliza asemenea lucrări către autoritățile locale, fiindcă cei de la CNAIR au foarte multe lucrări”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, prezent la acest eveniment.

Cristian Pistol: ”Este un proiect realizat în baza parteneriatului încheiat între CNAIR și CJ Prahova”

La rândul său, Cristian Pistol – șeful CNAIR – a precizat, pe pagina sa de socializare, că au fost demarate lucrările la Varianta Ocolitoare Comarnic, un proiect amplu, realizat în baza parteneriatului încheiat între CNAIR și CJ Prahova.

”Astăzi au început lucrările pentru construcția Variantei Ocolitoare Comarnic (5,8 km)! Este un proiect realizat în baza parteneriatului încheiat între CNAIR și CJ Prahova în luna decembrie a anului trecut (2022).

Contractul semnat în luna mai 2023 cu o asociere de constructori români are o valoare de 341,3 milioane lei (cu TVA) și o durată de 3 luni pentru proiectare și 21 de luni pentru execuția lucrărilor. Finanțarea este asigurată din Programul Transport 2021-2027 (PT).

Obiectivul de investiții derulat de Consiliul Județean Prahova prevede construcția a 3 poduri noi și dublarea podului peste râul Prahova de pe DJ101R”, a notat șeful CNAIR.

În același timp, se va construi un pasaj peste râul Prahova și calea ferată Ploiești – Brașov. De asemenea, pe traseul variantei ocolitoare Comarnic vor fi amenajate 15 intersecții la nivel. Hotărârea de Guvern pentru declanșarea exproprierilor necesare pentru implementarea acestui obiectiv a fost emisă joi, 2 noiembrie 2023. Varianta ocolitoare va asigura inclusiv legătura dintre DN1 și viitoarea autostradă Ploiești – Brașov (A3) prin partea de vest a localității Comarnic.

Cristian Pistol

Citește și:

VIDEO | Sorin Grindeanu cere ca circulația pe Podul de la Brăila să nu mai fie oprită noaptea

EXCLUSIV VIDEO | Probleme fără sfârșit la podul de jumătate de miliard de euro de la Brăila