VIDEO | Dan Puric, invitat la ALTCEVA: ”Eminescu ne-a scos din iobăgia conștiinței”

Publicat: 14 01. 2024, 17:18

This browser does not support the video element.

Dan Puric a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastul ”Altceva”. Această ediția a podcastului marchează ”Ziua Culturii Naționale”, iar discuția cu Dan Puric a fost una plină de farmec, vorbindu-se depre Eminescu, limba română și Dumnezeu.

Dan Puric a vorbit despre Mihai Eminescu, despre ce a însemnat pentru poporul român marele poet al României.

”Mihai Eminescu… El a fost suflor. Eminescu a început prin a fi sufleorul Teatrului Național și a terminat prin a fi sufleorul conștiințe naționale.

A fost un moment, am citit într-un document… Este fantastic. El (Eminescu) avea 18 -19 ani. Și actorii se jucau. După repetiții, în turnee, se jucau cum să îi facă curte unei fete, unei doamne și toți găseau tot felul de jocuri din astea amoroase. Și a venit rândul lui Eminescu. Și a încremenit biata femeie, pentru că niciodată nu a văzut atâta revărsare de dragoste.

Eminescu ne-a învățat să iubim, a pus limba română să iubească. Și când n-a mai avut cuvinte, a născut altele pe care le-a pus să iubească. Știi că noi până la el, eram uniți prin limbă și prin credință. Ăsta era liantul. El știi prin ce ne-a unit? Prin conștiința demnității de a fi român. Dintr-o dată, s-a creat un alt nivel, unde noi eram uniți prin conștiința de sine. La un moment dat am scris că Eminescu ne-a scos din iobăgia conștiinței, din fața istoriei, și a aruncat-o spre absolut”, a spus Dan Puric.

Ediție specială de „Ziua Culturii Naționale”

Omul de cultură Dan Puric a fost invitatul lui Adrian Artene, într-o ediție specială a podcastului ”Altceva cu Adrian Artene”, care a avut premiera sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 19:00, pe canalul de Youtube ”Altceva cu Adrian Artene”.

15 ianuarie, ziua în care, în 1850, se năștea Mihai Eminescu, a devenit, începând cu anul 2011, Ziua Culturii Naționale. În perfect acord cu momentul și cu menirea sa, ”Altceva cu Adrian Artene” marchează ”Ziua Culturii Naționale” cu o discuție cu Dan Puric.

”Este o plăcere să stau de vorbă cu Dan Puric căruia i-am propus să ne bucurăm dialogând despre esența culturii din România, iar Maestrul a acceptat și îi mulțumesc nespus pentru acest lucru. Desigur, invitatul meu a vorbit cu respect despre valorile culturale, despre Mihai Eminescu, Petre Țuțea sau Mircea Eliade. Te invit să urmărești o ediție specială ”Altceva”, ediție în care mi-am dorit să punctez cum se cuvine „Ziua Culturii Naționale”, a spus realizatorul podcastului, Adrian Artene.

Dan Puric, un invitat mai mult decât potrivit, având în vedere multitudinea de premii naționale și internaționale pe care respectatul actor, eseist, autor și regizor de teatru le-a obținut de-a lungul timpului, grație activității sale culturale.

Podcastul integral poate fi vizionat aici: