VIDEO | Doi frați din Neamț au murit din cauza unei lumânări care le-a aprins casa

Publicat: 17 04. 2022, 13:40

Doi frați din județul Neamț și-au găsit sfârșitul în noaptea de sâmbătă spre duminică după ce le-a luat foc casa, de la o lumânare.

Pompierii au fost solicitați prin apel la 112 să intervină, sâmbătă noapte, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă în localitatea Buhonca din comuna Doljești.

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință cu posibilitatea propagării la o altă locuință învecinată aflată la o distanță de aproximativ 5 m. Din păcate, în interiorul locuinței se aflau două persoane care au fost surprinse în incendiu.

Două din cele trei butelii ce se aflau în interiorul locuinței au explodat până la sosirea forțelor de intervenție, producând prăbușirea tavanului. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului”, au transmis ISU Neamț.

Trupuri carbonizate

Potrivit sursei citate, pompierii au scos de sub dărâmături două trupuri carbonizate. Este vorba de un bărbat de 63 de ani și o femeie de 61 de ani, frați.

„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații închise (lumânare)”, mai transmite ISU Neamț.