VIDEO EXCLUSIV | Tudor-Tim Ionescu, despre traficul din București: „Nu poți permite accesul în Capitală la 500 de mii de mașini pe zi”

Publicat: 02 05. 2023, 21:00

This browser does not support the video element.

Tudor-Tim Ionescu, activist de mediu și fost consilier general la Primăria Capitalei, a declarat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că poluarea din Capitală ar putea fi diminuată și prin reducerea traficului de mașini.

Tudor-Tim Ionescu este de părere că poluarea din Capitală poate fi diminuată prin implementarea unui set de măsuri, cea mai importantă decizie fiind reducerea traficului.

„Nu putem să avem o singură măsură, gata, am plantat cinci copaci, și am rezolvat. Nu. Atâta timp cât noi avem un flux de mașini enorm (…) eu nu pot să continui să permit accesul în Capitală la 500 de mii de mașini, în medie, pe zi”, a declarat Tudor-Tim Ionescu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Activistul de mediu mai spune că în București ar fi nevoie de un referendum pentru a întreba cetățenii dacă vor introducerea unei taxe de poluare.

„Chiar eu am depus proiectul pentru organizarea unui referendum la nivelul Municipiului București, așa cum s-au făcut și în alte capitale, și cetățenii Capitalei să decidă (…) Facebook nu este relevant, acolo pot să voteze și cei din Satu Mare, nu este corect”, a precizat Tudor Ionescu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Fostul consilier CGMB a mai declarat că anual mor mii de oameni din cauza poluării.

Tudor Ionescu: „În fiecare an mor mii de oameni din cauza poluării”

„Mi se pare un subiect mult prea interesant, pentru că în fiecare an mor mii de oameni din cauza poluării. Eu am inițiat un proiect, și îmi pare rău că nu a fost preluat, este vorba de „Ziua fără mașini”. Nu am făcut în tot Bucureștiul, cum se face în Bruxelles, și am făcut doar pe bulevardul Unirii, și a fost frumos. Am luat de la Agenția Națională de Protecție a Mediului, i-am rugat să vină cu o mașină care să măsoare aerul, respectiv calitatea aerului pe bulevard cu un trafic normal, dar și în ziua respectivă. Diferența a fost de la 1 la 10. Vă dați seama cât de important este acest lucru?!”, a mai declarat Tudor Ionescu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI