VIDEO. Grav accident de circulație în Capitală. Cinci oameni au ajuns la spital / Șase ambulanțe SMURD, mobilizate la fața locului

Publicat: 20 11. 2023, 10:25

This browser does not support the video element.

Un grav accident de circulație a avut loc, luni dimineața, în București. Cinci persoane au fost descarcerate și transportate la spital.

Accidentul a avut loc luni dimineața, în jurul orei 03:32, pe Șoseaua Gării Cățelu din sectorul 3 al Capitalei.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte persoane.

„Echipajele de intervenție au acționat pentru descarcerarea a cinci victime, care au fost ulterior stabilizate și transportate la spitalele din Capitală”, potrivit pompierilor ISU București-Ilfov.

Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit: o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare și șase ambulanțe SMURD.

Sursa foto: captură video ISU București