VIDEO | Irina Margareta Nistor, invitată la podcast-ul lui Marius Tucă: „Am trăit din ajutor de șomaj, a fost distractiv…”

Publicat: 30 09. 2022, 13:22

This browser does not support the video element.

Invitată la podcast-ul lui Marius Tucă, celebra Irina Margareta Nistor a vorbit și despre momentele de cotitură din viața sa, când a rămas fără loc de muncă.

„Cred că în 1999, când m-au dat afară de la Televiziunea Națională, atunci a fost o cotitură totală. Au făcut o listă, pe care eram și eu, am trăit din ajutor de șomaj, a fost distractiv, toată lumea și-a imaginat că îmi găsesc eu ceva… De multe ori notorietatea merge împotriva ta.

Îmi aduc aminte, eram la Cinema Studio, când m-am dus la Geo Saizescu, că sunt disperată, avea universitatea aia privată și mi-a zis: „Ei lasă, că ai câștigat destul!”. L-am luat în gripă pe săracul fii-su, ăla murise, după care am devenit buni prieteni și chiar joc în viitorul lui film și am botezat două gemene”, a declarat Irina Nistor, la podcast-ul moderat de jurnalistul Marius Tucă.

Podcast-ul integral aici

Irina Margareta Nistor a lucrat ca translator pentru TVR, înainte de 1990, dar este cunoscută mai ales pentru dublarea, în secret, timp de 5 ani, a peste 3.000 de filme înregistrate pe casete video aduse din Occident.

După anii 2000 a participat la numeroase festivaluri de film de renume din Europa (Berlinala, Cannes, Venezia) și a fost o prezență constantă la festivaluri locale de gen (Tiff, Râșnov, Bucharest Best Comedy Film).

În 2012 a înființat Festivalul de Psihanaliză și Film. În ultimii ani este o prezență constantă și la radio, având o emisiune dedicată filmului. În 2021 a fost distinsă cu Ordinul Artelor și Literelor al Republicii Franceze în grad de Ofițer.

Irina Margareta Nistor, invitată la podcast-ul lui Adrian Artene

Recent, Irina Nistor a fost invitată la podcast-ul jurnalistului Adrian Artene, unde a vorbit inclusiv despre motivele pentru care nu traduce înjurăturile din filme.

„Este o poveste întreagă, sunt niște legende greșite. Eu nu traduc înjurături, în casă la noi nu se înjura. În închisorile comuniste era una din modalitățile de tortură, îi puneau să se înjure între ei sau îi înjurau pur și simplu”, a spus traducătoarea la podcast-ul lui Adrian Artene.