VIDEO | Jandarmii de la Cluj, total nesincronizați la defilarea de Ziua Națională. Jandarmeria Română își cere scuze

Publicat: 01 12. 2021, 17:26
Foto: Captura Youtube

Parada militară de la Cuj Napoca de 1 Decembrie a avut și un moment stânjenitor, oferit de defilarea Jandarmeriei. Practic, jandarmii nu s-au putut coordona absolut deloc. Instituția centrală și-a cerut scuze.

Imaginile postate pe rețele sociale arată că plutonul de defilare al Jandarmeriei de la Cluj, de Ziua Națională, este total nesincronizat.

„Jandarmeria își cere public scuze pentru modul în care s-a prezentat plutonul de defilare la ceremonia organizată în municipiului Cluj Napoca astăzi. Ziua Națională este un moment important pe care-l tratăm cu seriozitate și solemnitatea cuvenită, iar astfel de momente, care denotă lipsa de pregătire, sunt de neacceptat”, se precizează în comunicatul Jandarmeriei.

Jandarmeria va face verificări după acest episod

Jandarmeria Română mai precizează că în plan intern „se vor face verificări asupra modului de selecție și antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton”.